Pagini

26 aprilie 2011

7 aprilie

Miros de cauciuc arzând, 
Miros de sânge şi de fum, 
Victorie arzând eu  spun,
Şi linul  zbor de pietre sunt.
Eu nu mai sunt acel erou.
De ce sa mor?
Cînd omul e pistol
Şi glonţul e erou
Cind inima e glas tremurator 
Şi fumul e un tricolor.
                       
Prima mea poezie dedicată victimilor protestelor din 7 aprilie.

24 aprilie 2011

(foto) Expoziţie de pictură, dedicată victimelor regimului Stalinist, în cadrul Ambasadei RM în SUA, Canada şi Mexic

(foto) Expoziţie de pictură, dedicată victimelor regimului Stalinist, în cadrul Ambasadei RM în SUA, Canada şi Mexic

În perioada 6 aprilie - 6 mai, Ambasada Republicii Moldova în SUA, Canada şi Mexic găzduieşte expoziţia de picturi dedicate memoriei victimelor regimului stalinist.

Lumina Sfântă de la Ierusalim - minune sau înşelătorie?

















    An de an, cu ocazia Paştelui ortodox, credincioşii se bucură de ceea ce ei numesc minunea Sfintei Lumini. Acest eveniment miraculos se petrece an de an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui.
În cadrul ceremoniei, Patriarhul grec al Ierusalimului înconjoară Sfântul Mormânt alături de un sobor de ierarhi şi de preoţi. După procesiune, Patriarhul intră cu 33 de lumânări în Sfântul Mormânt, unde se crede că Lumina Sfântă coboară şi le aprinde. După acest eveniment, Patriarhul iese din mormânt şi împarte Lumina credincioşilor prezenţi în biserică.
Evenimentul este considerat de către adepţii creştinismului ca fiind cel mai vechi miracol atestat anual. Deşi a fost descrisă în mai multe scrieri începând cu secolul 4 e.n., minunea a început să fie documentată sistematic începând cu 1106, când a fost menţionată în scrierile călugărului rus Daniel.
Controverse de-a lungul istoriei
Încă de pe vremea când Ierusalimul se afla sub conducerea musulmanilor a existat o doză serioasă de scepticism asupra acestui fenomen, însă acesta era tolerat pentru că pelerinii ce călătoreau special pentru a fi martori la moment aduceau venituri consistente. Când Ierusalimul a fost cucerit de cruciaţi, aceştia au izgonit preoţimea ortodoxă şi au descoperit că miracolul a încetat să mai se producă. Absenţa pelerinilor şi a taxelor plătite de aceştia l-au convins pe regele Baudouin să le permită preoţilor ortodocşi să revină în Biserica Sfântului Mormânt, însă întâmplarea a amplificat scepticismul.
Fenomenul este descris de celebrul istoric Edward Gibbon în opera sa de căpătâi, Istoria declinului şi prăbuşirii Imperiului Roman, în volumul IV, publicat în 1788: "Musulmanii zâmbeau cu condescenţă la menţiunea flacării miraculoase ce se aprindea în ajunul Paştelui. Această fraudă pioasă, concepută în secolul al IX-lea, era apreciată de cruciaţii latini şi este repetată anual de către preoţimea sectelor greceşti, armene şi copte, impunând-o asupra spectatorilor creduli pentru beneficiul propriu şi pentru cel al tiranilor ce îi conduc. Cu timpul, toleranţa asupra acestui fenomen a fost sporită şi de interes, veniturile prinţului şi ale emirului crescând în fiecare an datorită miilor de străini ce veneau să observe fenomenul".
O altă sursă istorică la care apelează scepticii este arhimandritul rus Porfirie, ce a fost trimis în secolul al XVII-lea la Ierusalim de către Biserica Ortodoxă Rusă pentru a fonda misiunea rusească. În jurnalul pe care l-a ţinut, acesta menţionează că preoţimea din Ierusalim ştia că «miracolul» este de fapt o fraudă. "Un ierodiacon care a intrat în altarul Mormântului atunci când, după cum crede toată lumea, focul sfânt coboară, a văzut oripilat că focul este aprins de la o simplă lampă de icoană care nu se stinge niciodată, şi astfel focul sfânt nu este o minune. El însuşi mi-a spus despre asta azi", a scris Porfirie în jurnalele ce au fost publicate între 1894-1901.
Victoria Clark, corespondenta pentru România a publicaţiei britanice The Observer în anii '90, a scris o cartededicată miracolului de la Ierusalim, intitulată Holy Fire: The Battle for Christ's Tomb. Jurnalista relatează că în secolul al XIX-lea, clerul ortodox din Ierusalim a dorit să prezinte publicului larg miracolul ca fiind mai degrabă simbolic, însă pierderile financiare şi spirituale au fost considerate prea mari, aşa că ideea a fost abandonată. Nici incidentul grav din 1834, când sute de pelerini au murit călcaţi în picioare de mulţimea strânsă lângă micuţa biserică, nu a schimbat hotărârea clerului.
În 2001, un făclier armean care a luat de multe ori parte la ceremonia de la Ierusalim a dezvăluit pentru The Telegraph secretul Luminii Sfinte. "Nu este niciun miracol. Preoţii greci aduc o lampă - ce a fost folosită în acest scop de 1500 de ani - pentru a aprinde Lumina Sfântă. Pentru pelerinii credincioşi, ce vin din ţări îndepărtate, este un foc din rai, un adevărat miracol. Dar nu şi pentru noi", a mărturisit el.
Ipoteza unei lămpi cu o vechime de 1500 de ani nu pare a fi prea credibilă. Cea mai plauzibilă explicaţie a fost oferită acum câţiva ani de un specialist grec, care a studiat fenomenul timp de mai mulţi ani.
Fosforul, cheia Luminii Sfinte?
Pentru că Patriarhul nu poate pătrunde cu surse de foc în biserică, fiind controlat de autorităţile israeliene, scepticii au explicat că secretul Luminii Sfinte este ascuns în lumânările pe care acesta le ia cu el în Biserică. Dacă acestea sunt impregnate cu fosfor alb, nu este nevoie de o sursă de foc pentru a le aprinde, deoarecefosforul, în contact cu aerul umed, tinde să ia foc spontan.
Un istoric grec, Michael Kalopoulos, a făcut o demonstraţie în direct la o televiziune din Grecia, arătând cum lumânările folosite de Patriarh se pot aprinde fără a avea nevoie de o sursă de foc.
În imaginile video de mai jos se poate observa cum cercetătorul grec înmoaie vârful lumânărilor în fosfor, iar acestea se aprind apoi de la sine:
Pentru a amâna aprinderea flăcărilor, lumânările pot fi apoi înmuiate într-un solvent organic, fosforul urmând să ia contact cu aerul abia după ce acesta se evaporă.
Calităţile fosforului erau cunoscute încă din antichitate, spune Kalopoulos, fiind folosit de magicienii din Caldeea în secolul V î.e.n. De asemenea, Strabon descrie folosirea sa de către babilonieni în Geographica, lucrare publicată în anul 23 e.n.
Lumina Sfântă în viitorul apropiat
Chiar dacă a rezistat timp secole, în ciuda scepticilor care au acuzat fenomenul de fraudă, Lumina Sfântă ar putea fi afectată de o constrângere practică: necesitatea asigurării ieşirilor de incendiu.
Autorităţile israeliene sunt îngrijorate de faptul că Biserica Sfântului Mormânt are doar o singură intrare, nerespectând astfel regulile de siguranţă ce impun prezenţa unei ieşiri de urgenţă care să poată fi folosită în cazul unui incendiu.
În timpul procesiunilor de Paşte peste 10.000 de credincioşi se înghesuiesc în biserică, alte câteva mii aflându-se în exteriorul clădirii. Autorităţile israeliene se tem că un foc sau o îmbulzeală necontrolată în timpul ceremoniilor de Paşte ar putea duce la o adevărată tragedie. Temerile sunt susţinute de precedentul din 1834, când sute de persoane au murit călcate în picioare şi sufocate atunci când mulţimea s-a speriat şi a încercat să iasă din biserică.
Principala problemă este că Biserica este precis împărţită între ortodocşii greci, romano-catolici şi armeni, alte culte (precum cele ale etiopienilor, copţilor şi asirienilor) având de asemenea drepturi. Fiecare centimetru al clădirii este repartizat uneia din cele 6 Biserici conform unei înţelegeri ce datează de 155 de ani. Construcţia unei ieşiri de incendiu s-ar face doar pe teritoriul aparţinând unuia dintre aceste culte, însă niciuna nu este dispusă să cedeze.
De asemenea, autorităţile israeliene nu pot impune construirea ieşirii de incendiu, pentru că suveranitatea Israelului în Oraşul Sfânt nu este recunoscută la nivel internaţional, iar fiecare dintre 6 Biserici are susţinerea unui guvern, cel puţin.
Patriarhul Ierusalimului a avertizat autorităţile israeliene că este extrem de dificil să intervii în echilibrul agreat de cele 6 culte: "Biserica este precum o casă în ruine - dacă scoţi o piatră, rişti să se prăbuşească cu totul". Astfel, problema nu pare a avea o soluţie pe termen scurt, accentuându-se riscul ca, în viitor, un miracol să se transforme într-o tragedie.
Sursă: Descoperă.ro

22 aprilie 2011

Cele mai faimoase săbii din lume

















 Dintre toate armele albe, sabia a fost fără îndoială cea mai preţuită şi onorată unealtă a morţii. Timp de milenii, sintagma ”Să mori în luptă de sabie” a fost modalitatea preferată de încheiere a socotelilor lumeşti pentru generaţii întregi de războinici din toate colţurile lumii, deoarece se considera că este de departe, cea mai onorantă şi de dorit moarte.
De-a lungul istoriei, personaje de legendă, generali şi războinici desăvîrşiţi, cuceritori de imperii şi lideri militari, cu toţii au folosit săbii de excepţie, multe dintre ele având nume proprii şi o personalitate asemănătoare celui care o mînuia pe câmpul de luptă.

Există o întreagă secţiune a istoriei specializată pe inventarierea şi cercetatea acestor nobile arme.

Să cunoaştem deci, o parte dintre cele mai respectate, temute şi nu în ultmul rînd căutate săbii.

Priviţi-le cu respectul şi teama cuvenită, sunt arme fără pereche care au curmat, unele dintre ele, mii de vieţi omeneşti, şi pe al căror tăiş s-au scurs, cumulat, adevărate râuri de sănge...

Generalul Tomoyuki Yamashita

Tomoyuki Yamashita nu a fost un samurai aşa cum probabil v-aţi aşteptat, ci unul dintre cei mai temuţi generali japonezi din Armata Imperială Japoneză pe perioada celui de al doilea Război Mondial. A devenit cu adevărat de temut în timpul acestei sângeroase conflagraţii mondiale, când a cucerit coloniile britanice din Malaezia şi Singapore, meritându-şi astfel titlul de "Tigrul din Malaya". La sfârşitul războiului, generalul Yamashita a fost judecat pentru crime de război aflate în legătură cu aşa numitul "Masacru din Manila", precum şi cu alte atrocităţi care au avut loc în Filipine şi Singapore. A fost un proces extrem de controversat, care a culminat cu condamnarea la moarte a generalului Tomoyuki Yamashita. Cazul său a schimbat din temelii legislaţia americană cu privire la responsabilitatea comandanţilor militari în privinţa crimelor de război, adoptîndu-se astfel legea cunoscută sub termenul de Yamashita Standard.

Sabia



În perioada carierei sale militare, generalul Yamashita a avut o sabie personală a cărei lamă a fost făurită de celebrul maestru fierar, specializat în producerea de katane de mare calitate, Fujiwara Kanegana, sabia fiind forjată între anii 1640-1689. Sabia a avut mănerul schimbat undeva la începutul secolului XX. Generalul şi-a predat sabia, alături de trupele sale, pe data de 2 septembrie 1945. Arma a fost preluată de generalul american MacArthur, şi depusă ulterior în Muzeul Academiei Militare de la West Point, unde a rămas până în zilele noastre. Sabia este doar una dintre multitudinea de piese asemănătoare confiscate de americani din Japonia la sfârşitul războiului.

Generalul Jose de San Martin

Jose de San Martin a fost un celebru militar de carieră argentinian, care a trăit între anii 1778-1850. Pentru popoarele sud-americane, este şi astări onorat ca mare erou, deoarece a fost cel mai important conducător al proaspetelor natiuni din extremitatea sudică a continentului sud-american, în lupta acestora de independenţă contra Spaniei. Din aceste motive, generalul, cu toate că este argentinian după naştere, este şi în prezent cel mai important erou naţional din Peru. Sub conducerea lui San Martin, peruanii şi-au declarat independenţa pe data de 28 iulie 1821. În Argentina, Ordinul Generalului Eliberator San Martin, este cea mai înaltă decoraţie a acestei ţări.

Sabia



Una dintre cele mai preţioase comori ale generalului revoluţionar, consta într-o sabie de cavalerie cu lama curbată pe care acesta a cumpărat-o din Londra. Generalul a fost atras în principal de curbatura lamei, atribut care sporea considerabil manevrabilitatea şi eficienţa sabiei pe câmpul de luptă. Din acest motiv, el a ordonat ca toţi cavaleriştii din subordinea sa să fie înarmaţi cu săbii similare, extrem de importante în cadrul unui atac în şarjă. Sabia a rămas în posesia generalului pe tot parscursul vieţii sale, ajungând ulterior în panoplia Generalului Republicii Argentina, Don Juan Manuel de Rosas.

În testamentul său, generalul San Martin se referea la sabie ca fiind: " Sabia care m-a întovărăşit de-a lungul tumultuosului Razboi de Independenţă al Americii de Sud". În anul 1896, arma a fost trimisă Muzeului Naţional de Istorie din Buenos Aires, unde poate fi admirată şi astăzi. În anul 1960, sabia a fost furată de două ori, motiv pentru care oficialii muzeului o păstrează într-o casetă special construită.

Sabia celor 7 lame

Dinastia Paek-je a stăpânit pe vremuri un mic regat cu acelaşi nume, situat undeca ăn sud-vestul Coreei de Sud din prezent. La apogeul puterii sale, adică în secolul 4 după Hristos, regatul Paek-je controla propriile colonii din China şi stăpânea vestul Peninsulei Coreene. Paek-je a fost unul dintre cele trei mari regate medievale coreene, alături de Koguryo şi Silla. În anul 372, regele Geunchogo din Paek-je a plătit tribut dinastiei nipone Jin, şi se crede că aceştia au ordonat făurirea unei săbii cu 7 lame drept semn de consideraţie la adresa regelui coreean. Arma are o lamă principală cu lungimea de 74, 9, de care sunt ataşate alte 6 lame de dimensiuni mai mici. Sabia a fost creata cu scop pur ceremonial, nefiind deloc practică într-o luptă adevărată.



În anul 1870, un preot shintoist a descoperit două inscripţii pe sabia cu 7 lame.

Una dintre ele dicta: "La amiaza celei de a şaisprezecea zi din cea de-a opta lună a erei Taiwa, această sabie a fost făurită din oţel călit de o sută de ori. Sabia poate ucide o sută de soldaţi duşmani. Cu onoare pentru politicosul rege-duce.

Sabia este păstrată în prezent în altarul Isonokami din pefectura Nara, Japonia.

William Wallace

William Wallace a fost probabil cel mai celebru personaj istoric din Scoţia. La origini a fost un nobil cavaler scoţian care a trăit între anii 1272-1305. Este faimos pentru organizarea rezistenţei militare a clanurilor scoţiene în faţa regatului englez, pe durata Războaielor Scoţiene de Independenţă din secolele 13-14. Pe întreaga perioadă a vieţii sale, Wallace a fost numit Gardian şi Ocrotitor al Scoţiei. A condus numeroase corpuri de infanterie care s-au angajat cu succes în lupte corp la corp cu trupele de călăreţi englezi. Cea mai preţuită armă a acestor dârji războinici era, evident, spada de dimensiuni cât mai mari. În anul 1305, eroul William Wallace a fost capturat la ordinele regelui Edward I al Angliei, fiind acuzat de trădare şi suferind o moarte cumplită. Astăzi, William Wallace este cel mai important erou şi patriot socţian. Sabia sa este printre cele mai faimoase şi apreciate din lume.

Sabia



Arma pesonală a lui William Wallace era o spadă imensă de tip Claymore. Astăzi poate fi admirată în incinta Monumentului Naţional din Stirling, Scoţia. Singură, doar teaca sabiei are lungimea de 134 centimetri, şi cântăreşte aproape 3 kilograme. Se crede că sabia a fost folosită de Wallace în bătăliile de la Stirling Bridge (1297) şi Flakirk (1298). Mânerul sabiei se termină într-o contragreutate de fier cu forma unei cepe, mânerul propriu-zis fiind acoperit de benzi succesive de piele brună tăbăcită.

După execuţia lui William Wallace, Sir John de Menteith, guvernator al castelului Dumbarton, a fost cel care a primit sabia temutului rebel scoţian. În anul 1505, regele James IV al Scoşiei a plătit suma de 26 de şilingi pentru ca sabia să fie împachetată în mătăsuri scumpe. Se spune că sabia a trecut prin multe modificări deoarece englezii nu s-au împăcat deloc cu faptul că teaca şi centura originală a sabiei lui Wallace au fost confecţionate din...pielea jupuită şi uscată a lui Hugh Cressingham, un mare comandant militar englez şi rival personal al faimosului scoţian...

Tizona



Cid-ul a fost cel mai important erou popular din eposul spaniol. A fost un personaj istoric real care s-a născut se pare, în anul 1040, în apropiere de Vivar, un orăşel de lângă Burgos, capitala regatului Castiliei. Pe parcursul vieţii sale, El Cid a avut numeroase succese militare şi diplomatice. A fost numit conducător suprem al armatei de către regele Alfonso IV, fiind fără doar şi poate, asul din mânecă al regelui în campaniile sale militare împotriva maurilor. A fost un priceput strateg militar şi de asemenea, un temut spadasin.

Cid-ul a folosit numeroase săbii pe parcursul vieţii sale, dar cele mai apreciate au fost armele "botezate" Colada şi Tizona. Tizona a fost sabia favorită a Cid-ului în confruntările sale cu maurii. Arma este considerată şi în prezent unul dintre cele mai importante artefacte istorice deţinute în patrimoniul spaniol. Tizona a fost făurită în Cordoba, dintr-un oţel de Damasc cu puritate deosebită. Are lungimea de 103 cm, şi cântăreşte 1,1 kg. Este împodobită cu două inscripţii, una care face referire la data la care a fost realizată, undeva în anul 1002, iar cealaltă inscripţie redă rugăciunea catolică Ave Maria. Tizona poate fi admirată în Museo de Burgos, din opraşul cu acelaşi nume.

Sabia lui Napoleon Bonaparte



În anul 1799, corsicanul Napoleon Bonaparte adevenit conducătorul militar şi politic "de facto" al Franţei, în urma unei lovituri de stat. Cinci ani mai tîrziu, senatul francez îl porclama împărat. O astfel de personalitate complexă şi fascinantă a avut bineânţeles sabia sa favorită. Napoleon Bonaparte purta întotdeauna pe câmpurile de bătălie un pistol şi o sabie. Era un pasionat al armelor, colecţia sa particulară cuprinzănd arme de o mare viarietare, de la pumnale până la piese de artilerie. Armele sale erau piese de calitate deosebită, alcătuite din cele mai bune materiale ale vremii. În vara anului 2007, o sabie încrustată în aur care a aparţinut faimosului om de stat francez, a fost vândută la o licitaţie din Franţa pentru suma fabuloasă de 6,4 milioane $. Sabia a trecut de botezul războiului, fiind folosită personal de Bonaparte în decursul mai multor bătălii. În anul 1800, Napoleon i-a făcut-o cadou fratelui său cu ocazia nunţii acestuia. Sabia trecut ulterior din generaţie în generaţie, nepărăsind familia Bonaparte. În anul 1978, arma a fost declarată comoară naţională a Franţei, iar cumpărătorul ei din anul 2007 nu a dorit să-şi dezvăluie identitatea.

Sabia Milei



Această unealtă a Morţii cu nume bizar, este o faimoasă sabie care a aparţinut lui Edward the Confessor, unul dintre ultimii regi anglo-saxoni al Angliei, înainte de cucerirea normandă din anul 1066. Regele Edward the Confessor a domnit între anii 1042-1066, imediat după moartea sa normanzii poposind aici conduşi de celebrul William Cuceritorul.

Sabia Milei are lama ruptă, în anul 1236, arma a fost denumită Curtana şi a fost folosită doar cu ocazia ceremoniilor de la curte. În vremurile străvechi, era un privilegiu pentru orice rege să ajungă să o mânuiască. Povestea legată de episodul ruperii spadei este necunoscută, dar conform miturilor medievale, vîrful spadei a fost rupt de către un înger care a vrut astfel să împiedice o crimă.

Sabia Milei face astăzi parte dintre Bijuteriile Coroanei Regatului Unit, şi este una dintre cele 5 săbii folosite în ceremonialurile de încoronare al regilor britanici. Arma este printre putinele care au scăpat furiei lui Oliver Cromwel, celebru pentru ordinele sale de a se topi toate artefactele străvechi, în căutarea oricărei fărâme de aur şi alte metale preţioase...

Zulfiqar



Este cea mai veche şi mai preţuită sabie a Islamului. Istoric vorbind, a aparţinut lui Ali, nimeni altul decăt vărul şi ginerele profetului Muhammad. Ali a condus primul Califat Islamic, între anii 656-661. Pe baza unor dovezi istorice, Muhammad însuşi i-a înmânat-o pe Zulfiqar lui Ali la încheierea bătăliei de la Uhud, Profetul fiind impresioant de puterea şi credinţa de care a făcut dovadă Ali.

Zulfiqar este un simbol ardent al religiei Islamului, fiind admirată şi în prezent de milioane de credincioşi.

Tehnic vorbind, Zulfiqar este un Scimitar, adică o sabie tipică Asiei de sud-vest, acest gen de săbii cu lama lungă şi curbată fiind foarte des întâlnite in regiune pe perioada medievală.

Se pare că Ali a folosit-o pe Zulfiqar la asediul oraşului Mecca. Există puţine imagini ale sabiei, unele dintre ele prezentând-o cu o lamă bifurcată şi două vârfuri, în timp ce altele o prezintă sub o formă clasică de Scimitar. Comform celor 12 imami şiiţi, arma se află în prezent în posesia Imamului Muhammad al-Mahdi. Sabia sfîntă a Islamului face parte din celebra colecţie Al-Jafr.

Al-Jafr, o carte mistică a şiiţilor de pretutindeni, este compusă din două cufere din piele care conţin cele mai importante artefacte musulmane păstrate din perioada de inceput a Islamului, multe dintre acestea aparţinând Profetului Muhammad şi ginerelui său Ali. Colecţia a fost transmisă din generaţie în generaţie, fiecare Imam primind-o de la predecesorul său. Conţinutul cărţii Al-Jafr este cu adevărat impresionant, dar nu este expus publicului. O secţiune a uriaşei cărţi împărţită în mai multe sertare conţine legi islamice, directive şi manuale de tactică militară, precum şi un sac unde este depozitată armura şi armele Profetului, Zulfiqar este considerată printre cele mai preţioase artefacte depozitate în Al-Jafr.

Honjo Masamune



Fierarul Masamune este considerat printre cei mai buni făuritori de săbii din Japonia, ceea ce il transformă imediat într-unul dintre cei mai mari meşteri de acest gen care au trăit vreodată în această lume. Nu se cunoaşte cu exactitate perioada istorică în care a trăit, dar se crede că a lucrat ce fierar imperial undeva între anii 1288-1328. Armele create de Masamune au dobândit un statut legendar peste secole. În special săbiile tip katana şi wakizashi ieşite din mâinile maestrului Masamune au o reputaţie inegalabilă pe baza calităţii şi eleganţei acestor unelte ale Morţii. Maestrul se semna rar pe săbiile făurite, prin urmare este foarte dificil de datat şi identificat armele care i-au aparţinut.

Cea mai faimoasă dintre katanele sale, a fost cea numită Honjo Masamune. Sabia este extrem de importantă pentru patrimoniul nipon, deoarece acest obiect care a atins perfecţiunea, a reprezentat shogunatul în timpul perioadei Edo. Sabia a fost înmânată de la shogun la shogun timp de generaţii. În anul 1939, a fost declarată comoară naţională a Japoniei, dar a rămas în castelul Kii aparţinând familiei Tokugawa. Ultimul posesor al katanei Hionjo Masamune a fost Tokugawa Iemasa. Acesta a înmănat-o împreună cu alte 14 săbii de mare valoare, secţiei de poliţie din Mejiro, undeva în luna decembrie a anului 1945. La scurt timp, în luna ianuarie a anului imediat următor, secţia de poliţie din Mejiro a înmânat sabia sergentului american Coldy Bimore. De atunci sabia Honjo Masamune a disparut fără urmă, iar locul unde se află în prezent este necunoscut. Honjo Masamune este unul dintre cele mai importante şi mai preţioase artefacte istorice care au dispărut la sfărşitul celei de-a doua Conflagraţii Mondiale. Valoarea sa este practic inestimabilă, şi se speculează că la ora acuală aparţine unui important miliardar nipon care nu-şi dezvăluie identitatea.

Joyeuse



Carol cel Mare sau Charlemagne, fost probabil cel mai important rege francez din istorie. S-a născut în anul 742, fiind considerat unul dintre cei mai admirabili lideri militari de pe Bătrânul Continent. A devenit rege al francilor în anul 782, iar în anul 800 a devenit Împărat peste ce mai rămăsese din Imperiul Roman de vest. În perioada Sfîntului Imperiu Roman, a fost cunoscut şi sub titulatura de Charles I, fiind de fapt fondatorul acestui imperiu. În perioada domniei sale, a reuşit extinderea fără precedent a regatului francilor, tranformându-l într-un adevărat imperiu care cuprindea o mare parte din Europa centrală şi de vest. Charlemagne este considerat drept fondatorul monarhiilor franceze şi germane, precum şi părintele Europei occientale.

Sabia sa personală se numeşte Joyeuse, fiind privită ca un adevărat obiect de cult în rândul majorităţii ordinelor cavalereşti medievale. Astăzi există două săbii care se revendică a fi celebra Joyeuse. Una este păstrată la Weltliche Schatzkammer din Viena, iar cealaltă se află la Muzeul din Louvre. Lama sabiei din Louvre se pare că este confecţionată parţial din lama originală a sabiei lui Charlemagne. Sabia aeste făurită din părţi distincte ansamblate în secole diferite. Mânerul sabiei indică o dată de fabricaţie care coincide totuşi cu perioada în care a domnit Charlemagne.

Joyeuse a apărut în numeroase legende şi documente istorice. Cronica Bulfinch susţine că monarhul suprem al francilor s-ar fi folosit de Joyeuse pentru a-l decapita pe comandantul sarazin Corsuble, la fel ca şi pe prietenul său bun, Ogier Danezul.

După moartea lui Charlemagne, sabia sa ar fi fost păstrată în Basilica Saint Denis, fiind dusă mai apoi la Louvre, unde a fost folosită în cadrul ceremoniilor de încoronare a regilor francezi.
Sursa: Descopera.ro

20 aprilie 2011

Baba Novac – Mana dreapta a Viteazului



























   In zilele apogeului sau, temutul Imperiu Otoman dispunea de o forta militara care zdrobea fara drept de apel orice armata europeana. Frica si groaza semanate de turci au dat de fapt un imbold fara precedent dezvoltarii diplomatiei in Europa acelor timpuri. Sigurul conducator de osti care infrunta cu vitejie si succes puhoiul otoman din secolul 16 a fost Mihai Viteazul. Iar cel mai destoinic general al sau a fost un batran haiduc sarb care l-a urmat pe Viteaz deopotriva in moarte, legende si inimile oamenilor.
In acest articol
  • Baba Novac - General la 80 de ani
  • “Pe unde Novac mergea/Asa turcii jos pica/Cum pica vara iarba/Cand o atingi cu coasa”
  • Nedreapta moarte a unui erou
  • Batranul si legendele

Inca din decursul anilor sai de tinerete Mihai Viteazul, fiul luiPatrascu-Voda, avusese de nenumarate ori ocazia sa cunoasca starea de spirit a supusilor crestini din provinciileImperiului Otoman. Caderea sub dominatie turceasca a popoarelor din Balcani alaturi de transformarea acestei regiuni in villayet-uri coincidea cu instalarea de catre turci a unui regim de opresiune caracterizat prin biruri aspre, jafuri si toata seria de violente imaginate. Lipsite de posibilitatile organizarii unor armate regulate, popoarele din sudul Dunarii au apelat la haiducie drept singura forma de lupta care le era la indemana. Haiducia in Balcani a aparut sub forma unui fenomen social generalizat in Serbia, Bulgaria, Macedonia si nordul Greciei, pentru a inflori mai apoi si in tarile romane. Spontana la inceput, miscarea haiduceasca din Balcani avea sa cresca in intensitate de-a lungul secolului 16, pentru a se constitui intr-o adevarata rezistenta armata cu caracter popular. Haiducia a fost cea mai activa si eficace forma de lupta, care a reusit sa mentina in constiinta maselor populare cutuma razbunarii, cea care a devenit in Balcani o adevarata traditie, precum si speranta in libertate alaturi de redobandirea independentei propriilor state.

Aceste detasamente de haiduci cuprindeau in randurile lor o serie de razboinici experimentati, duri, manati in lupta de o ura fara margini impotriva cotropitorilor turci. Insufletiti de victoriile in serie ale lui Mihai Viteazul, gruparile haiducilor cunosc un reviriment fara precedent. Organizati in cete mici de 15-30 calareti, ei atacau si se ascundeau mai usor. Fiecare ceata avea propriul steag si era condusa de cel mai experimentat razboinic. Cateodata cetele se uneau in detasamente mari si atacau chiar orase si cetati, cum au facut deseori in timpul domniei lui Mihai. Exista unele documente in acest sens care certifica faptul ca numeroase solii ale balcanicilor sosite la Curtea Domneasca de la Targoviste aratau domnitorului roman ca daca el ar trece Dunarea, “ sarbii, bulgarii si albanezii, care sunt de aceeasi religie cu dansul, s-ar uni bucurosi cu el”.

Era, deci, firesc ca actiunile lui Mihai Viteazul in politica sa externa sa acorde o atentie staruitoare problemelor din sud-estul Europei. Tot firesc era ca popoarele balcanice strivite de sistemul pasalacurilor sa vada in victoriile de rasunet ale voievodului valah o excelenta ocazie de a da la randul lor lovituri aprige Imperiului Otoman.

Baba Novac - General la 80 de ani 
Despre acest erou legendar avem putine insemnari, cu precadere cele privitoare la inceputul activitatii sale. Potrivit documentelor cronicarului Szamoskozy (Ioachim Craciun, Cronicarul Samoszkozy si insemnarile lui privitoare la romani (1566-1608), Cluj, 1928), Baba Novac s-a nascut in satul Poreci, situat pe o insula a Dunarii, in imediata apropierea a cetatii Semedria din Serbia, in jurul anului 1520. Viata si faptele lui Baba Novac se pot imparti in trei mari perioade distincte : copilaria in satul de pe malurile Dunarii, haiducia din Balcani si perioada traita in oastea Tarii Romanesti. In satul Poreci cunoaste de mic copil, umilintele, cruzimea si nedreptatea unor stapanitori straini. Se pare ca a invatat putina carte in chiliile manastirilor din apropiere, odata ce stia sa citeasca si sa scrie in slavona. Tanarul Novac devine astfel si un luptator spiritual, un adevarataparator al dreptei credinte ortodoxe in fata turcilor care-i fortau sau mituiau pe locuitorii din Balcani sa treaca la Islam. Aceasta rezulta si din faptul ca l-a avut alaturi de-alungul intregii sale vieti, pe preotul Sasca, cu care de altfel a impartit tragicul sau destin.

Arta manuirii armelor a invatat-o de mic copil, in anturajul unui razboinic sarb, capetenie a unui grup de razvratiti locali. Pe langa abilitatea sa in lupta, izvoarele vremii noteaza ca Baba Novac era un munte de om, de o statura impozanta, care se folosea de forta sa fizica neobisnuita pentru a baga spaima in dusmani pe campul de lupta. Forta sa herculeana, alaturi de vitalitatea sa neobisnuita explica faptul ca la varsta de 80 de ani inca se afla in saua calului si participa in lupta inarmat cu sabie si secure. Mintea sa era intodeauna limpede, in ciuda anilor inaintati, Baba Novac fiind capitan al unui grup ce insuma 5 000-8 000 haiduci. In armata voievodului Mihai, avea rangul de general alaturi de fratii Preda si Stroe Buzescubanul Mihalceabanul Manta si banul Udrea.

Din cauza saraciei si a darilor pe care nu le putea plati, precum datorita faptului ca a muncit din greu timp de 3 ani la ridicarea cetatii Semendria fara a fi platit, Novac se gandeste la pribegie… Baladele populare ne spun ca unul dintre motivele care l-au determintat in tinerete pe Baba Novac sa devina haiduc, este faptul ca era recunoscut drept un barbat dintr-o bucata care nu “scotea caciula in fata nimanui”. Autoritatile turcesti au trimis un grup de 10 ieniceri care l-au prins si l-au batut crunt pana cand Novac, intr-un acces de disperare, s-a ridicat si s-a repezit asupra tortionarilor sai pe care i-a invins fara drept de apel. Pe capetenia grupului a ucis-o izbind-o repetat de pamant pana cand i-a sfaramat oasele. Dupa o asemenea fapta tanarul Novac se refugiaza peValea Timocului unde organizeaza o banda de haiduci alcatuita din romanii timoceni, sarbi si bulgari. Aflat la conducerea acestei cete de luptatori dornici de razbunare, Baba Novac zdrobeste pe turci la Cladovacetatea timoceana Florentin si la Vidin.

O mare parte a activitatii sale o desfasoara in vilayet-ul Bosnia, pe muntele verde al Romaniei (U zelenoj gori Romaniji). B. P. Hasdeu arata ca “Pe blestematul munte Romania, Baba Novac a petrecut vreo 40 sau 50 de ani, catre care adaugandu-se alti vreo 20 sau 30 din viata sa de la Poreci, rezulta ca Baba Novac era octogenar, cand victoriile lui Mihai Viteazul, au desteptat speranta in sufletul sau, chemandu-l din codrii Bosniei spre un alt camp de lupta, intr-o alta Romanie

Dupa cativa ani de lupte in Bosnia, rastimp in care face multe zile negre turcilor, Baba Novac este prins de acestia. Impresionati de curajul si de forta sa, turcii ajung sa-i propuna sa-l faca aga la Istanbul, lasandu-i si privilegiul de a-si pastra credinta ortodoxa. Sarb adevarat pana in maduva oaselor, Novac refuza si alege inchisoarea, ocazie cu care invata sa vorbeasca turceste si greceste. Evadeaza dupa doi ani de captivitate si revine in partile Bosniei unde se reapuca de haiducie.

“Pe unde Novac mergea/Asa turcii jos pica/Cum pica vara iarba/Cand o atingi cu coasa” 
In aceeasi perioada in Balcani isi desfasura activitatea un alt capitan de haiduci. Originar din Dalmatia, raguzan dupa neam, haiducul Deli Marcu conducea la randu-i un grup de 1 500 de luptatori. Intre cei doi eroi se va lega o stransa prietenie si vor lupta impreuna pe multe campuri de batalie sub comanda lui Mihai Viteazul. Vestea cadomnitorul Valahiei, Mihai, fiul lui Patrascu Voda, a intors armele contra Semilunii, a ajuns imediat la urechile celor doi razboinici. Prima intalnire dintre acesti eroi are loc undeva in zona Varsetului unde, la ora pranzului, Mihai Viteazul insotit de capitanii Ghetea, Racea, Vasile Marza, Simion si Patru din Copaceni, este intampinat cu bucurie de capeteniile sarbesti banul Savacapitanul Dochiancneazul Dusan si haiducul Baba Novac. Mihai cunoscuse darzenia rasculatilor sarbi. Dupa echipamentul de lupta, calitatea armelor si experienta de lupta, domnul roman isi daduse seama ca sarbii sunt soldati excelenti. “Ne sunt frati si pot apara tara din coasta, pot scufunda corabiile turcesti care vin pe Dunare, pot hartui drumurile Balcanilor”, explica Mihai Viteazul capitanului Vasile Marza.

La sfarsitul adunarii voievodul Mihai a primit juramantul de credinta din partea tuturor conducatorilor rascoalei antiotomane a sarbilor. Sub panza cortului, razboinicii sarbi si-au scos sabiile la picioarele voievodului. Adanc miscat, Mihai isi scoate sabia asezand-o deasupra paloselor sarbesti. Juramantul este intarit de episcopul Teoharie al Varsetului. Baba Novac a fost puternic impresionat de personalitatea lui Mihai Viteazul. Batranul sarb l-a iubit si pretuit toata viata pe ilustrul conducator roman. La un moment dat, garda personala a Viteazului era alcatuita din haiducii sarbi ai lui Novac. Conform izvoarelor, sigurul regret al lui Baba Novac era legat de varsta sa, haiducul octogenar marturisind de nenumarate ori ca si-ar fi dorit sa-l fi intalnit pe Viteaz cand era mai tanar…Dintre toti capitanii straini care servisera in armata lui Mihai Viteazul, figura lui Baba Novac se detaseaza net. Daca scotianul John Smithalbanezul aga Leccapolonezul Valentin Walawski si secuii Moise Szekely si Albert Kiraly nu erau in fond decat niste mercenarilefegii interesati doar de banii domnitorului, Baba Novac este singurul capitan ne-roman care a ramas alaturi de Viteaz fara bani, animat doar de pretuirea fata de domnitor si de lupta impotriva dusmanilor acestuia.

In toate marile batalii ale Viteazului, bratul lui Baba Novac era in toiul luptei. Niciodata nu s-a lasat impresionat de superioritatea numerica a dusmanului. Ataca cetatea Plevnei alaturi de doar 1200 haiduci. Cu acesta ocazie reuseste sa ia multi prizonieri, printre care sotia si cei doi copii al bogatului pasa Mohamed Mihailoglu. “Tinuta cu omenie si nesiluita de haiduci"- cum spune cronicarul Balthasar Walther – turcoaica si copii sai sunt rascumparati de otomani contra sumei de 500 000 galbeni. In primavara anului 1595, in fruntea a doar 600-700 haiduci, Baba Novac trece Dunarea si marsaluieste pana in Muntii Sarplanina, unde asteapta oastea condusa de Hasan Pasa care traversa muntii pentru a face jonctiunea cu armata sultanului langa Sofia. Intr-o amabuscada, Baba Novac ataca si distruge intreaga armata turcesca luandu-i acesteia toti caii, camilele, tunurile si o mare suma de bani. Majoritatea turcilor sunt ucisi in munti.

Episodul victoriei de la Selimbar se lega de Baba Novac. Haiducul sarb nu mai suporta tratativele episcopului Malaspina, sol al lui Andrei Bathory si ataca prin surprindere. In cele trei momente hotaratoare de la Selimbar, mana dreapta a domnitorului a fost Baba Novac. Aflat in linia intai, s-a batut si a invins toti capitanii de oaste ai armatei ungurilor. Stefan Lazar, Peter Huszar, Stefan Csaki, Moise Szekely si Gaspar Kornis sunt umiliti de batranul de peste 80 de ani. Armurile invinsilor sunt depuse personal de Novac la picioarele lui Mihai Viteazul. In anul 1600, timis de Mihai in Banat, Baba iese victorios intr-o serie de lupte. Ajuns in Moldova, in urmarirea luiIeremia Movila, ocupa aceasta provincie romaneasca si cucereste Iasul. Lupta neobosit pana in Hotin si Camenita. Alaturi de Mihai, la Calugareni, repurteaza o victorie istorica. La Naieni, langa Ploiesti se lupta cu polonezii. Luptele de la Sarata si Bucov il au din nou in prim plan.

Nedreapta moarte a unui erou 
In timp ce Mihai Viteazul se afla la Viena, in ianuarie 1601, nobilii unguri din Transilvania pregatesc o rascoala. Astfel, conducatorul nemesilor maghiari, capitanul Stefan Csaki, dusman personal al lui Baba Novac, trimite un corp de oaste sa atace prin surpindere tabara lui haiducului la Lipov , in Banat. In acesta miscare, Csaki urmareste sa se razbune personal pe batranul sarb pentru infrangerea de la Selimbar in timp ce nobilimea ungureasca urmareste sa-l lipseasca pe Mihai de cel mai capabil general al sau. In urma unui simulacru de proces, Baba Novac si preotul Sasca sunt invinuiti de colaborare cu turcii (!) si condamnati la moarte.

Sadismul nobililor unguri iese inca o data la ivela pe data de 5 februarie 1601, cand Baba Novac si prietenul sau de o viata, preotul Sasca, sunt adusi in piata din mijlocul cetatii Clujului, actuala Piata Unirii din Cluj Napoca. Calaii primesc ordinul de a face supliciul batranului haiduc cat mai indelungat si dureros, pentru ca nemesii sa se poata delecta mai mult timp cu chinurile luptatorului pe care l-au urat cu o dementa neomeneasca.

La ora 10 dimineata, Baba Novac este adus in lanturi pe platfoma de executie. Calaii au inceput cumplita executie prin jupuirea de piele a celor doi eroi. Baba Novac este legat, apoi, de doua grinzi si spanzurat deasupra unui rug, calaii aruncand din cand in cu apa peste el pentru a-i prelugi chinurile. La fel ca Horea, eroul motilor din Apuseni care avea sa sfarseasca torturat de nemesi, Baba Novac nu scoate nici un tipat sau vaiet de durere. Impresionat de cruzimea torturii cat si de bravura cu care infrunta chinurile cumplite batranul trecut de 80 de ani, cronicarul italian Ciro Spontoni consemneaza ca supliciul si moartea lui Baba Novac au durat o ora si jumatate…. Sadismul nobililor maghiari nu se opreste aici. Csaki ordona tragerea in teapa a trupurilor lipsite de viata ale celor doi dupa care, aceiasi nobili se pun pe un ospat urmat de o betie. A doua zi compun o poezie intitulata “Cand a rabdat Baba de frig in gerul iernii”, in care comenteaza batjocoritor modul in care corbii au mancat din cadavrul lui Novac…

Cronica adminstrativa a orasului Cluj, consemneaza la randu-i ca: “Am dat tiganilor pentru ca au schingiuit, au torturat, au fript si au tras in teapa pe Baba Novac si pe preot, celor doi calai, 3 florini. Am platit lui Luca Aksi pentru ca a cioplit teapa pentru Baba Novac, 20 de florini” .

Dupa victoria de la Guraslau, Mihai Viteazul este din nou stapan pe Transilvania si Tara Romaneasca. Primul intregitor de tara poposeste la Cluj la inceputul lunii august 1601. Ungurii din Cluj se supun pe loc armatei lui Mihai, o parte din nobilii vinovati de moartea lui Novac reusind sa fuga la timp, iar ceilalti devin lingusitori si se inghesuie sa jure credinta noului stapan al Transilvaniei. Mihai oficiaza o comemorare solemna, urmata de o pomana in amintirea eroului sarb. Pe Bastionul Croitorilor din Cluj, Mihai Viteazul arboreaza toate steagurile castigate in lupta de Baba Novac. Vestea mortii sale ingrozitoare i-a impresionat pana si pe turci, sultanul Mehmet al III-lea apreciind intr-o nota personala ca sfarsitul unui astfel de razboinic trebuia sa fie pe campul de lupta, nu schingiuit de alti ghiauri lasi… Pe teritoriul mosiei daruite fiilor sai de catre Mihai Viteazul, se inalta astazi cartierul craiovean Brazda lui Novac.

Batranul si legendele 
“Baba Novac/ Sare Dunarea-n ciomag/ Dincolo la Calafat/ Unde zace un turc legat/ Si-altu-n tapa alinat”

Oamenii din trecut nu au uitat lupta si sacrificul haiducului sarbo-valah pentru libertate. Baba Novac a intrat in legendele si inima popoarelor crestine din Balcani si nordul Dunarii fiind, de altfel, unul dintre putinii eroi despre care s-au scris balade si cantece inca de pe vremea cand era in viata. Parca pentru a pecetlui prietenia istorica si fratia de credinta care-i leaga pe sarbi de romani, in Serbia zilelor noastre, Baba Novac este unul dintre cei mai slaviti eroi nationali alaturi de Milos Obilic, Marko Kraljevic, Lazar Hrebeljanovic si alti luptatori ai panteonului razboinic sarb. In baladele sarbesti, Baba Novac, numit Starina Novac, este deseori descris in compania fiului sau cel mare, Gruia. Deopotriva in baladele sarbesti si romanesti este relatat episodul caderii in prizonierat al lui Gruia, cel care este intemnitat de turci la Istanbul. Batranul Novac purcede spre eliberarea fiului sau pe care reuseste sa-l faca scapat din inchisoarea orasului folosindu-se de diverse viclesuguri. In timpul evadarii ei sunt surprinsi de gardienii inchisorii si dupa o lupta scurta in chiar inima Imperiului Otoman, cei doi Novaci, tata si fiu, reusesc sa fuga cu bine in Tara Romaneasca.

Figura eroica a haiducului a ajuns la asemenea dimensiuni in folclorul romanesc incat se cunosc pana in prezent nu mai putin de 101 cantece vechi despre Novacesti! Numarandu-se printre cele mai impresionate balade populare romanesti, ciclul epico-narativ al Novacestilor a aparut ca un raspuns al valahilor impotriva expansiunii puterii otomane si a asupririi aduse de acestia. In unele cantece batranesti actiunile Novacestilor se petrec in Campia Dunarii, Banat, Oltenia sau Tara Hategului. In aproape toate baladele sarbesti despre Novac si fiul sau Gruia, acestia apar din nou alaturi de Muntele Romanija ceea ce, conform lingvistului croat Petar Skok, ar avea legatura cu numele etnic al megleno-romanilor si istro-romanilor din Bosnia. In universul epic bulgar, Baba Novac nu apare niciodata singur ci alaturi de alte personaje, cu precadere haiduci nationali bulgari. Sub numele de Stari Novac, Debel Novac si Hajdut Novac, batranul vultur al Balcanilor omoara orice turc iesit in cale si elibereaza sate intregi de tarani bulgari.

Eroii crestini din acesta parte a lumii au un statut apropiat sfintilor, sfinti de care ii apropie jertfa lor muceniceasca pentru credinta ortodoxa alaturi de lupta impotriva paganilor turci. Indiferent de numele ce i s-a atribuit, Baba Novac este patronul spiritual a generatii intregi de haiduci balcanici care se vor naste in viitor pe aceste meleaguri, precum si parintele cel mai indraznet si iubit al taranilor asupriti din Balcani. Nu trebuie decat sa aruncam o privire asupra toponimiei localitatilor din Romania, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, Bosnia-Hertegovina, Grecia pentru a descoperi sute de orase si sate care-i poarta numele. Romanii de odinioara l-au cinstit nu doar in balade si amintiri pe marele erou. Multe asezari din tara noastra poarta numele haiducului, precum Baba Novac din Satu Mare, comunele Baba din judetele Alba, respectiv Maramures, Novac(Dolj), Novaci (Ilfov, Gorj), Novacesti (Alba, Prahova, Satu-Mare), precum multe alte sate numite Novac si Novacesti risipite in toata tara. In istoricul orasului Novaci din Judetul Gorj, este notat faptul ca in aceste locuri a poposit o bucata de vreme, Baba Novac impreuna cu 5 000 de haiduci sarbi, atunci cand a luptat sub steagul Tarii Romanesti. Intr-o lume care-si pierde in viteza valorile, cultura, istoria si identitatea, eroul octogenar ramane inca printre noi pentru a ne aduce aminte lectia uitata a vitejiei, a sacrificiului, a dragostei de tara si credinta…
Sursă: Descoperă.ro

19 aprilie 2011

www.moldoveni.md Mesaj revoltător.

e   După mai multe încercări de a ne asimila informaţional cu date false, unii activişti şi patrioţi ai vremurilor comuniste  încearcă din nou să stopeze promovarea adevaratelor valori culturale româneşti si a realitaţi istorice. E dreptul fiecarui om săşi expună părerea asupru unui fapt, dar vedem foarte clar că nedreptatea şi minciuna se cultivă intenţionat de către persoane a căror scop este accesul la putere, datoria noastră e să aparăm demnitatea şi onoarea neamului nostru românesc.
    Mă irită faptul că aceşti indivizi cultivă masiv neadevărurile istorice şi negresc apartenenţa noastră la neamul Românesc şi istoria Română.
 EI cei care pînă în 89 sărbătoreau cu fast şi cu drapele roşii  ziua ocupării Basarabiei de către armata sovietică, cei care se supuneau ordinilor date de către duşmanii acestui popor pe care lau umilit şi injosit timp de aproape 200 de ani, ei vin astazi şi vor să ne demonstreze nouă că de fapt suntem alţii decit cei care suntem. Aşa gen de provocări umilesc poporului Român din Basarabia care după atîţia ani de umilinţă şi jertve mai incearcă să descurce paengenişul istoric.
 Da suntem Moldoveni la fel ca fratii nostri de pînă la Carpaţi dar facem parte din neamul Românesc a cărui răgacini se trag de la Roma şi Sarmizegetusa ,a cărui tulpină se inălţează de la Nistru şi pînă la Tisa şi a cărui coroană sunt cele mai mari valori ai neamului nostru, fiecare din noi poate mari această coroană doar prin faptele si munca.
De vorbe suntem sătui cu toţii acum e nevoe de fapte.
Faptă nu vorbă, fă nu vorbi!

14 aprilie 2011

7 aprilie mărul discordiei Republicii Moldova.

2 ani de vorbe goale despre protestele din 7 aprilie şi torturile ce au urmat după, 2 ani  guvernarea merge după principiul, o mînă spală pe alta, care nu mişcă de loc ancheta de dezvăluire a adevăraţilor criminali de atunci, care au maltratat şi au torturat tinerii, care au distrus simbolurile sfinte a R.Moldova , cei care au admis distrugerea parlamentului si preşedenţiei, cei care au distrus relaţiile cu ţările vecine bazînduse pe  ideile  degradate a liderului de partid. Investigarea cazului 7 aprilie a inceput gresit prin sancţionarea protestatarilor şi a colaboratorilor de poliţie pe cînd cei care intradevar au coordonat actiunile din 7 aprilie care au permis violenţa asupra tinerilor şi a poliţiştilor au rămas curaţi ca ghioceii de primavară.
Eu consider ca adevarul despre 7 aprilie va ramîne încă o pată neagră în istorie deoarece tuturor persoanelor politice care au fost implicate în aceste evenimente le este convenabil că adevărul să nu iasă la iveală.  7 aprilie a fost o revoltă a tinerilor care iarăşi a fost negrită de jocurile spurcate a puterilor politice care manipulează populaţia cu ajutorul problemelor dureroase cu care se confruntă aceasta. 

11 aprilie 2011

Destinul Maresalului (film documentar)


Un film documentar , realizat în 2009, despre Maresalul Antonescu, care merită să fie văzut de toţi cei care sunt interesaţi de această pagină importanta din istorie.

Regizor: Felicia Cernăianu

Producator : Dinu Tănase
Scenariul : Prof. dr. Marian Ureche
Consultanti : Constantin Hlihor, Cristian Troncota, Natalia Tampa
Montaj : Adina Petrescu
Imaginea : Sorin Chivulescu
Ilustratia Muzicala : Radu Zamfirescu
Producator delegat: Ioan Iuga
Director film : Constantin Ionita

Continut: Filmul a fost realizat cu sprijinul Bibliotecii Academiei Romane, Arhivelor Statului, Arhivei Serviciului Roman de Informatii.


10 aprilie 2011

Ada Milea-Ceausescu n-a murit

Scandal la aniversarea tragediei de la Smolensk – ruşii au schimbat textul de pe placa memorială

Scandal la aniversarea tragediei de la Smolensk – ruşii au schimbat textul de pe placa memorială
Foto: newsru.com
Astăzi, 10 aprilie, s-a împlinit un an de la prăbuşirea aeronavei prezidenţiale poloneze în apropierea orașului rus, Smolensk. La bord se aflau 96 de persoane, majoritatea oficiali de rang înalt ai Poloniei, printre care preşedintele Lech Kaczynski şi soţia acestuia. Delegația poloneză urma să meargă la Katyn pentru a comemora asasinarea a mii de ofițeri polonezi în al doilea Război Mondial.

Între timp, preşedintele Poloniei, Bronislav Komarovski, în timpul vizitei sale în Rusia, pe 11 aprilie nu va depune flori la monumentul victimelor tragediei, deoarece autorităţile locale recent pe ascuns au schimbat placa de pe obelisc, instalată anterior de către partea poloneză.

Pe placa memorială nouă au fost înlăturate cuvintele despre faptul că victimele accidentului se îndreptau  la comemorarea "consacrată aniversării a 70-a a genocidului sovietic în pădurea de la Katyn, unde au fost uciși ofiţerii polonezi prizonieri de război."

Purtătorul de cuvânt al guvernatorului de Smolensk, susţine că partea poloneză a dat acordul pentru înlocuirea plăcii. Ministerul polonez de Externe a declarat că astfel de acțiuni nu au fost coordonate și "strică atmosfera zilei de doliu importantă pentru ambele țări."

UNIMEDIA aminteşte că propaganda sovietică a încercat timp de zeci de ani să prezinte masacrul de la Katyn ca fiind opera naziştilor. Adevărul a fost recunoscut oficial în 1990, dar abia în noiembrie 2010, Duma de Stat a Rusiei a condamnat masacrarea polonezilor la Katyn, acceptând că Stalin şi oficialii săi au ordonat masacrul din 1940.Chestiunea, însă, continuă să fie una sensibilă pentru relaţiile ruso-poloneze.
Sursă: UNIMEDIA

7 aprilie 2011

7 aprilie 2009

"Astazi se implinesc doi ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009, cunoscute lumii sub denumirea de Revolutia Twiter. La noi i se mai spune revolta tinerilor, iar comunistii si acolitii lor declara ca a fost tentativa de lovitura de stat. Fara indoiala ca acele evenimente au schimbat destinul R.Moldova si a cetatenilor sai. Acela a fost momentul cind regimul comunist, autoritar, antiromanesc si antieuropean, de marca Voronin, a dat brese, a inceput sa se clatine si in final a cazut. Regimul s-a rafuit cu protestatarii, si dupa 7 aprilie, mii de tineri au fost torturati si maltratati de catre politie si organele de securitate. Pentru a elucida acele evenimente, Parlamentul R.Moldova a creat “Comisia Nagacevschi”, care a elaborat “Raportul Comisiei de anchetă pentru elucidarea cauzelor şi consecinţelor evenimentelor de după 5 aprilie 2009″.Desi au trecut doi ani ramin multe neclaritati. Opinia publica nu cunoaste cine au fost organizatorii devastarii Parlamentului si Presedintiei. Reiterez aici, unele recomandari a Comisiei sa vedem cite din ele pina in ziua de azi au primit un raspuns." 
        Sursă:  http://romanmihaes.wordpress.com
                    
Dacă cei care ar trebui sa ne protejeze ne torturează,  atunci pe cine apără ei ? Încercarea de a ne transforma în dobitoci ai regimului a eşuat pe 7 aprilie şi tortura care a urmat după şapte a fost  un gest de răzbunare în pofida faptului că au perdut puterea în stat.