Pagini

28 decembrie 2013

despre Omul Frumos

Sunt acasă, la mine în sat, acolo unde e frig și ninge mai des decât în alte regiuni din țara noastră, mă odihnesc mai altfel decât o fac la Chișinău și în această zi lipsită de dispoziție pentru plimbare am decis să mai și scriu despre cărțile pe care le citesc. Vreau să mă împart cu ceea ce a rămas în cap, cred că dacă această informație m-a influențat pe mine poate vă va influența și pe voi.  Cărțile ne fac să gândim mai panoramic și sunt importante. Am găsit o frază extraordinară ce confirmă cele spuse de mine anterior, în cartea ”despre Omul Frumos”  de Dan Puric. El spune „ La ce bun poetul pe vreme de secetă? ... Ca să aducă aminte că există ploaie.” Pe Dan Puric îi respect mult și datorită celorlalte aspecte ale personalității lui și acest fapt pe lingă valoarea lui literară mă face să-l apreciez foarte mult ca și om. Nu voi face o analiză aprofundată a acestei cărți pentru că nu are rost, fără a lectura o operă literară e cam greu să intri în sensul acestea. Cartea acesta este o analiză amplă a propriei vieți, cu descrierea faptelor care l-au determinat să fie ceea ce este, o carte bună.
O să fac o selecție de fraze care mai mult decât celelalte mau făcut să mă opresc,  să le recitesc și încă foarte mult timp să mă gândesc la sensul lor:
„Cât de stupidă este ordinea făcută de om și cât de frumoasă este viața făcută de Dumnezeu!” – Amintiri de neșters
„Frumusețea inocenței”
„Diferența dintre ied și grădiniță era diferența între libertatea fundamentală și cazarma copilăriei”
„Pentru mine mai tare decât adevărul este credința”
„Simplitatea este un privilegiu”
„Nu ne concentrăm pe cei care demolează, ci ne concentrăm pe cei care construiesc”
„Nu noi am ales să fim așa, ci am fost ales, ca să devenim acest sinistru hibrid. Mutanții unui laborator criminal, am ajuns… târându-ne în orașele cenușii, construite de noi. În marșuri patriotice ne-am clădit singuri locuințele-pușcării în care trăim.”

Vă doresc de anul nou ...

Chiar dacă încă nu a nins și no să mai vedem noi  vre-un gram de omăt în anul acesta, nimic nu mă poate stopa să felicit pe toți cei care din când în când mai răsfoiesc blogul meu.  Vreau să vă mulțumesc pentru apreciere dar și pentru critică ,fără aceasta îi greu să vezi cât valorează ceea ce faci, scriu pentru voi și mă bucur că cuiva îi pasă de ceea ce fac, mersi.

Am să mă abțin de la discursuri patologice de tipul celor pe care le vedeți la televizor și mi-ași dori că măcar o mică parte din ce vă urez să se realizeze cu succes. În anul care vine vreau să înțelegeți mai mult, să vi se deschidă orizonturi noi și să aveți motivație pentru a cuceriți Everesturi în tot ceea ce faceți. În 2014 găsiți-vă persoana iubită și construiți-vă relația nouă pe adevăr, încredere și dragoste, sigur dacă sunteți gata pentru acest lucru, dacă nu, găsiți-vă o persoană lângă care pur și simplu vă simte-ți bine și sigur.  Vă doresc  un an nou plin de artă și cultură, vizitați muzee, teatre, concerte, restaurante, biblioteci ... colorați-vă vița, încercați să hașurați toate tabele pe care le-ați lăsat goale anul acesta.  Și cel mai important să aveți o imaterialitate curată și motrice, să aveți imbold spre realizare și niciodată să nu fiți indiferenți față de viitorul vostru, iubiți-vă frumos și acordați o importanță mai mare lucrurilor spirituale decât celor materiale și totul va fi cu mult mai bine ... 

22 decembrie 2013

Iarna 97'

Orașul distruge autenticul din noi, rămânem goi de valori pentru că le înlocuim cu adevăruri false ce ascund fața noastră după o mască ce se numește conformism. 
 Analizând imaginea satelor și a orașelor din mica noastră țărișoară, ajung doar la o singură concluzie că om în noi a rămas cel mai puțin, am fost domesticiți și unicul lucru pe care îl primim de la „stăpâni” este o bucată de pâine uscată odată la trei zile. De mic iarna mereu se asocia cu sărbătoare, mult omăt, căldura familiei și a prietenilor. În sat când mă uit dintr-un capăt a mahalalei până la celălalt simt tristețe și dor față de vremurile în care chiar dacă nu aveam gaz și apă la robinet era bine, eram copii și nu știam că viitorul ne așteaptă cu ușile larg închise. De fapt personalitatea fiecăruia dintre noi este un produs al amintirilor care ne înduplecă să facem sau nu un ceva. Dacă am început să scriu despre amintiri și iarnă nu pot să nu vorbesc despre iernile copilăriei mele care cu mult se deosebesc de ceea ce este acum peste geam. Eram o întreagă turmă de copii, care încotoșmănați care cu mucii înghețați sub nas, care într-o scurtă ușurică și vânăt de frig(sa pornit până în beci după cartofi dar a ajuns cu noi), eram copii și eram o mahala de haiducei care erau feriți. Ceea ce unii numesc săniuș la noi era bătălie cu tancurile, pentru noi era mai interesant să ne tamponăm unul în altul. Îmi aduc aminte de momentele în care am construit o adevărată cetate din zăpadă și aruncam cu bulgări unul în altul, până la urmă am stricat și cetatea și tot chiar dacă neam chinuit vre-o 2 zile, sunt momente călduroase dintr-o iarnă friguroasă.  Amintiri care provoacă dezamăgire fată de ceea ce se petrece în mica noastră țărișoară.
Bine e când suntem fericiți, bine e atunci când suntem împreună cu cei apropiați.

12 decembrie 2013

Gânduri și cuvinte despre ceea ce căutăm

  Stau aruncat la poalele unui munte sculptat din oasele giganților care au trăit aici până la mine, stau și plâng căci nu mă pot mișca, sunt un gunoi adus de apele mării și aștept să vină iarăși fluxul, să mă ducă acolo unde nu am mai fost.
   Sfârșitul este identic la toți însă traseul vieții este diferit și acest fapt creează diferența dintre noi. Stau adesea și mă gândesc la cât de fericit trăiesc eu nefericirea uneori și acest lucru mă stimulează să progresez mai departe pentru că vreau să simt viața din fiecare centimetru al drumului parcurs prin aceasta. Natura umană tinde spre perfecțiune, fiecare din noi vrea să strălucească în fața celorlalți și îi convine faptul când cineva rămâne umbrit, noi nu ne temem de ceea ce-i sumbru ci de ceea ce-i sclipitor. Îmi place foarte mult singurătatea dar niciodată nu vreau să fiu singuratic deoarece este o povară mult prea grea care absoarbe puterile mai mult decât orice. Sincer să fiu consider că omului ia revenit viață pentru a găzdui pe cineva în ea. Scopul nostru definitoriu este să căutăm acea persoană căruia săi oferim proprietatea noastră sufletească spre administrare însă fără să uităm că noi suntem stăpânii acestei proprietăți. Dragostea adesea ne impune limite și nu este reciprocă fapt pentru care nu avem de învinuit pe nimeni deoarece nu este dator nimeni să te iubească la fel ca și tu. Ne-am născut în secolul în care sentimentul definitoriu naturii umane a ajuns să fie ultra-violat de către toți cui nu-i este lene, prin asta sa creat actualitatea pe care o avem și din păcate pe care o acceptăm fără a vrea să schimbăm ceva.
   Îmi place să vorbesc despre relația ce leagă un bărbat de o femeie deoarece îmi viziunea mea nimic mai frumos pe acest pământ într-adevăr nu poate exista. Vreau ca cuvintele mele să genereze măcar o mică schimbare în imaginea pe care o aveți despre lume și natura noastră umană, nu sunt eu cel mai bun om și nu am iubit eu cel mai mult însă simt că adâncul inimii mele îmi dictează să spun aceste cuvinte, care cu desăvârșire vor fi interpretate diferit de toți care vor da cu ochii peste ele.
   Într-un final vreau să zic: Bărbatul este o sabie în timp ce femeia este o teaca pentru aceasta, unul fără altul pot exista însă natura lor dictează necesitatea de a fi mereu împreună, pentru că în parte nu au acea valoare pe care ar trebui să o aibă.

9 decembrie 2013

Societatea ipocrită la grătar cu sos din propria mocirlă.

  Este foarte greu să găsești cea mai potrivită combinație de valori și fapte pentru a combina societatea cea mai ipocrită care ar putea exista vreodată. De fapt ea undeva poate există însă noi nu o vedem, sau nici nu vrem să o vedem.
Sa ne suflecam mânecile, tovarăși! Cum la prepararea unui pui mai întâi de toate îl prindem și-l decapităm, fix așa procedăm în cazul preparării unei  societăți. Luăm materia brută – omul, îi decapităm valorile general umane și mai apoi îi smulgem tradiția, cultura și istoria, ca și cum am peni o găină.  După ce am căpătat ingredientul principal al unei societăți ipocrite găsim și ingredientele secundare însă nu mai puțin importante pentru un rezultat cât mai pofticios  -  pământul,  politica și economia.  Ne apucăm de gătit… Luăm omul îl punem într-o căldare cu zoaie în care cu acuratețe adăugăm puțină credință, mai multă lene și încă și mai multă speranță, lăsăm omul să zace acolo în jur de un secol din când în când amestecând conținutul căldării pentru a nu permite apariția mucegaiului, căci noi nu pregătim cașcaval ci o societate…
Pentru a savura această mâncare numită societate ipocrită avem nevoie și de un sos picant, pe acesta îl gătim din mocirla cu care am murat omul mai bine de un secol. Trebuie să fim foarte atenți în ceea ce ține de ingredientele aleatorii ca nu cumva să putem ceva ce poate strica toată mâncarea. Să nu fim indiferenți și cu acuratețe să băgăm în felul nostru de mâncare și cât mai multă invidie pentru ai da un gust definitoriu arealului nostru.
După ce omul sa murat în zoaie la olaltă cu credință, lene și speranță îl scoatem și îl presurăm cu democrație, mai apoi îl aruncăm pe un grătar de la firma „Economie”  unde cu ajutorul cuțitului de la firma ”Politică„ atent feliem omul în așa fel ca nu cumva să obținem două felii identice. Ne străduim să feliem cât mai inegal omul pentru a obține anume ceea ce dorim. După ce scoatem masă de oameni inegali de la grătar îi punem pe o farfurie de la firma „Pământ” și turăm sosul din mocirlă deasupra.
Poftă bună!

4 decembrie 2013

Mii frig...

Îi frig – frigul mă apasă tot mai tare de fiecare dată când mă apropii de geam și arunc privirea pe banca pe care nu demult stăteam noi doi și ne-ncălzeam. Doar acum înțeleg de ce nu-mi era frig în acea seară tomnatică , pentru că tu erai lingă mine. Stăteai ascunsă în buzunarul meu de la cămașă, în partea stângă exact sub inimă și mă-ncălzeai. Am avut momente frumoase împreună, tu mereu îmi dădeai un sfat mă provocai la zâmbet și la gânduri pe care fără tine nu le-ași fi frământat vreodată. Simt frigul cum mă apasă, îmi smulge măduva oaselor și îmi transformă sângele într-o substanță neagră, vâscoasă și rece . Simt că fiecare mișcare o fac mai greu și tot mi-i mai frig. Locul unde ai stat tu nu demult acum s-a  transformat într-o bucată de gheață care mă face să simt frigul din vârful degetelor până în fundul ochilor care de mult nu mai sclipesc. Știu că m-am schimbat și interiorul meu este mai negru și mai pustiu decât nimicul, simt cum pereții sufletului meu sunt acoperiți cu un sloi de mucegai înghețat și mi-i greață că am ajuns să recunosc asta, mii frig.
Mii frig pentru că tu nu ești, de ce team aruncat… ?


27 noiembrie 2013

Despre relații și despre fete

Afară este foarte frig, murdar și gri chiar dacă încă iarna nu a început. Crengile copacilor scârțâie și de fiecare dată când se lovesc unele de altele emită un sunet unic și definitoriu pentru sfârșitul lunii noiembrie. În așa perioade când afară totul este slinos și întunecat vreai să ai pe cineva alături, o persoană în preajma căreia să te simți estetic. Dacă este cazul să vorbesc despre fete, cel mai bine ar fi dacă le-ași compara cu o carte …
Sunt cărți pe care le citești peste noapte și la care nu mai vrei să revii.
Sunt cărți pe care capacitatea ta intelectuală nu-ți permite să le înțelegi, deci nu le poți citi.
Sunt cărți pe care nici nu vreai să le citești.
Sunt cărți pe care le-ai citit și din când în când le mai răsfoiești…             și …
Este o carte care mereu este deschisă și pe care niciodată no poți duce până la capăt deoarece de fiecare dată când îți pare că ajungi la sfârși de fapt îți dai seama că ai citit doar un capitol …

Un bărbat mereu vrea ca cineva să-i țină căldură și să-l înțeleagă așa cum nici cei mai buni prieteni nul înțeleg deoarece în firea fiecărui bărbat adevărat fata pe care o iubește are un loc aparte. De foarte deseori noi bărbații nu spunem nimic din ceea ce ne frământă adâncul inimii deoarece așa este firea noastră să ținem totul în noi și în loc să ne plângem, rupem munții pentru a nu reda ceea ce ascund fețele noastre aspre și bărboase.
A fi bărbat este un merit și nu o moștenire, știu persoane care se cred bărbați dar care niciodată nu au fost și nu vor fi. Păcat că trăim în perioada în care nu se mai pun accent pe normalitate și valori care sau transmis din tată în fiu din generație în generație pe parcursul a miilor de ani… este datoria noastră a celor care au grăuntele cu păr pe piept să transmitem moștenirea pe care avem ca bărbați.

Pe lângă instinctul animalic pe care îl avem în gene fiecare bărbat vrea să aibă pe cine să apere și cu cine să împartă ceea ce face. Chiar dacă puțini vorbesc despre asta, bărbații vor ca să fie apreciați, nu de către mulțime, ci de către persoanele apropiate și în special de cele dragi.
Pentru mine cu mult mai important este să am apreciere din partea prietenilor mei și a oamenilor pe care îi iubesc, un cuvânt călduros pentru mine înseamnă mai mult decât o mie de like-uri pe facebook, deoarece sunt bărbat. Nu vorbesc despre faptul că bărbații nu vor să fie cunoscuți, vorbesc despre faptul că bărbaților adevărați aprecierea persoanei dragi este o adevărată ambrozie. Bărbații iubesc femeile enigmatice, care mereu ascund ceva și care de fiecare dată creează impresii noi. Fetele sunt cele mai dulci și scumpe ele ne dau viață și viitor, ele sunt slabe și noi trebuie să fim acei care le apără. Trebuie doar să o găsim pe a noastră.


Sunt bărbat, iubesc și am pentru ce trăi și pentru ce lupta.

23 noiembrie 2013

Frate moldovean - nu fi oaie!

   Cu timpul ura oarbă față de comuniști mi sa transformat într-un resentiment puternic, provocat de amintirea neplăcerilor suportate în timpul guvernării acestor indivizi. Aceiași atitudine o am și față de actuala guvernare care sa dovedit a fi nu alt ceva decât o adunătură de comuniști dați prin sita.
 De dimineață urmăresc cum acești indivizi violează Piața Marii Adunări Naționale și îmi dau seama că societatea noastră este foarte naivă și proastă pentru a avea politicieni cu ambiții pro-R. Moldova.
Dacă la mitingul organizat de către principala opoziție din țară se comercializează steagul unui imperiu cu care noi am avut război în 1992, față de ascendentul căreia noi ne-am declarat independenți și care până în prezent își ține armata pe teritoriul nostru nu înțeleg logica oamenilor noștri care merg în urma la asemenea politicieni.  
 Nu demult, pe 23 noiembrie Dumitru Diacov a fost  decorat de către Nicolaie Timofti cu Ordinul Republicii. Interesant  ce merite deosebite a făcut acest om pentru R. Moldova? Poate pentru faptul că în 1999 când era președinte a Parlamentului fiica acestuia a fost prinsă cu țigări de contrabandă? Sau poate pentru că în 2005 după ce a ajuns în Parlament a trat blocul electoral din care făcea parte și si a votat candidatura lui Voronin la post de președinte al statului? Dacă o asemenea persoană controversată primește cea mai înaltă distincție de stat despre ce stat mai putem vorbi?
 Politica moldovenească mereu a fost una - cât cei de la guvernare violează economia statului cei aflați în opoziție violează PMAN și invers … Oameni buni, deschideți ochii toți cei care ne-au condus și ne conduc din 1991 sunt de fapt aceiași oameni, carieriști fără principii care în timpul anilor 90 și-au pus baza businessului prin privatizarea întreprinderilor de stat și acum le orchestrează bine-mersi de acolo de sus…
 Nu fiți proști și naivi – noi suntem legați la mâni și la picioare și nu putem face nimic decât să vedem și să vorbim deschis despre ce se întâmplă… despre cum aceștia spală bani, cum se distrează și se împușcă prin păduri, despre cum merg se parchează neregulamentar scuipând la legile pe care ei singuri le impun, despre cum fac contrabandă cu țigări, despre cum își controlează și apără businessului prin instrumentele care de fapt ar trebui să ne apere pe noi  …



21 noiembrie 2013

Marșul comuniștilor – gest în agonie gândit cu cap!

Comuniștii planifică un marș de amploare spre Chișinău prin care vor să pună capăt coaliției de guvernământ și care să ducă la alegeri anticipate. La revoluție spun ei și unora le-a ajuns tupeu să numească aceste acțiuni drept „Revoluția de catifea” .
 Cât de prosti pot fi comuniștii sau cât de proști ei ne consideră pe noi.
  ”Revoluția de catifea” este un eveniment istoric care a dus la pierderea monopolului politic a partidului comunist din Cehoslovacia și revenirea la democrație. Cum poți numi acțiunile tale, fiind comunist, în numele unei revoluții care a dus la scindarea celor care aveau aceleași opinii politice ca și tine? Ești prost bă nene comunist…?
Al doilea argument ar fi: Revoluțiile politice apar la trecerea de la feudalism la capitalism sau de la capitalism la socialism, teoretic considerat prima fază a comunismului … În cazul comuniștilor din R. Moldova nu văd dorința lor de a transforma societatea noastră în una socialistă, văd inversul ei vor una a monopolului economic. Prin revoluție comuniștii vor doar să ajungă la putere, să ia hățurile guvernării în mâinile lor fără a nu schimba nimic. După care iarăși să înceapă dezbateri despre viitoare orientare economică a Moldovei, Uniunea Europeană sau Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.
Comuniștii pe care îi avem noi cu nimic nu se deosebesc de alte partide politice din R. Moldova, doar că aceștia au o altă manieră de a se exprima și folosesc cealaltă extremă a opțiunii politice pe care o poate alege Moldova. Dat fiind faptul că noi încă nu avem politicieni din cauză că noi încă nici odată în istorie nu am avut politică rămânem a fi conduși de un cerc restrâns de oamenii care în timpul URSS erau la conducere politică, pe aceste meleaguri, iar acum sunt la conducere economică, grație privatizării intense în ultimul deceniu a secolului trecut.
De ce Piața Marii Adunări Naționale și anume pe 3 zile.
Comuniștii vor să ocupe PMAN pe trei zile astfel să organizeze o acțiune cu un ecou internațional mare. Sunt sigur că vor folosi în scopuri politice și tinerii care vor ieși la proteste împotriva Ministrului Educației Maia Sandu. Astfel dacă până acum imaginea „Partidului Comuniștilor” erau alcătuită doar din bătrânii acum vor avea și o (ne)bună parte din tineret. Din cauza faptului că nici o instituție a statului și nici un partid politic nu a luat atitudine față de ceea ce fac absolvenții claselor a XII-cea, comuniștii vor folosi aceasta pentru ași aproviziona rândurile partidului cu un flux mare de tineri gata pentru acțiuni de promovare a partidului. Comuniștii nu vor reuși să genereze alegeri anticipate însă prin marș își vor mări influența și anume datorită celor care sunt împotriva sistemului educațional. Problemele mici la care adesea nu tragem atenția pot genera probleme foarte grave, uneori inacțiunea este mai nocivă decât acțiunea greșită.
Marșul spre Chișinău a comuniștilor.
Nu-i respect pe comuniști, nu din cauza ideologiei lor politice și a orientării pe care o propun cetățenilor noștri, ci din cauza faptului că acești oamenii ne consideră de animale. Ei nu ne respectă pe noi și nici pe tații și buneii noștri, ei preferă să lingă curul oricui pentru a ajunge la putere de unde să-și poată asigura business-ul.
Fiecare în parte este slab, dar dacă ne unim în jurul unei idei ne transformăm în puterea care poate schimba ceva.    

18 noiembrie 2013

Câteva păreri despre sistemul educațional și Maia Sandu

Până nu demult am fost și eu elev, timp de 12 ani în mai mare sau mai mică măsură am frecventat școala și am fost și eu sub tutela sistemului educațional moldovenesc. Am stat și eu la coadă la finele fiecărei veri să-mi iau cărțile rupte care din an în an se schimbau după dorințele bolnave a celor de la minister. Am fost și eu impus forțat să lucrez în folosul statului J, în fiecare an de 2-3 ori făceam ordină în parc și pe stadion(nici dorință de a ne educa în acest sens nu a fost niciodată, chiar și profesorii cât mai repede voiau să scape de această povară). Am cărat și eu prin clasa 5-cea flori că trebuia să vină un drac de la minister pe la noi la liceu. Școala pentru mine a fost o închisoare pe care o uram din cauza acestui sistem bolnav pe care noi îl numim educațional, a cărui scop e să te impună să faci ceva care poate uneori nici nu-ți trebuie. Unica concluzie care mi-am făcut-o în timpul anilor școlari și pe care mi-am păstrat-o până în prezent este că sistemul educațional șchiopătează grav în toate direcțiile. Cadre didactice practic nu avem, nici nu vreau să amintesc de cele tinere și înalt calificate. Instituțiile de învățământ sunt restructurate și lichidate pentru a face economie de bani în buget. Nu maș mira dacă reformele legate de examenul de bacalaureat au fost făcute în special pentru a ne da cu praf în ochi, să nu vedem ce într-adevăr se petrece sub nasul nostru, afacerea prost mirositoare legată de lichidare și restructurarea școlilor. Recent în centrul capitalei au ieșit tineri și tinere care au protestat contra sistemului educațional și a ministrului educației Maia Sandu și toată presa a redat acest eveniment ca un gest disperat a celor care nu au învățat nimic timp de 12 ani. Ei bine, poate foarte mulți dintre cei care au ieșit la protest nu sunt cei mai deștepți, însă este pentru prima dată în istoria R. Moldova când un grup atât de mare, format exclusiv din elevi, au ieșit la un protest - nu pentru Filat, nu pentru Voronin, nu pentru a intra și a fura ceva din parlament, nu pentru că cineva ia obligat, dar pentru că au o problemă despre care vor să vorbească. Evident că după 20 de ani de anarhie educațională introducerea unor reguli noi care vin în contravenție cu regulile create de timp care au funcționat din generație în generație fără a întruni piedici nici din partea ministerului educației și nici a celui de interne, este foarte greu.  De foarte mult timp trebuia ceva schimbat în sistem educațional care a fost și este putred de corupție și cumătrism...
  Să vedem ce reforme vor mai fi pe viitor că de abia sa lucrat la numai 4 zile din cele 2100 pe care copilul le petrece sub tutela Ministerului Educației al Republicii Moldova.  

11 noiembrie 2013

De ce ne ascundem?

Suntem societatea care aleargă pe zebră la verdele semaforului. În același timp vrem să arătăm în fața lumii altcineva decât ce suntem în realitate. Nu-i mai ușor să fim mai simpli? Să lăsăm deoparte măștile care de fapt nu ne aduc mai multă valoare decât avem în realitate, ci uneori invers. Cu toții trăim în mai multe lumi, acasă suntem într-un fel la serviciu și universitate altfel, pe parcursul vieții, cu oricare experiență căpătată noi ne construim măști noi și ne ascundem după ele. De ce, oare? Probabil noi ne temem să ne vadă lumea anume așa cum suntem. La fel cum mulți dintre noi nu vor să fie văzuți de nimeni goi așa și în inconștientul nostru avem o tendință să ținem sufletul sub o haină care să oglindească numai silueta. Nu trebuie să ne mințim și să ne impunem granițe pentru a nu știrbi dintr-o imagine care de fapt nu ne aparține , cu mult mai onorabil este să aruncăm acea minciună care ne acoperă personalitatea pentru a fi așa cum suntem. În așa caz nu va mai fi nevoie să încerci să te schimbi pentru cei pe care îi iubești și nici pentru prieteni. Măștile care ne ascund personalitatea sunt la fel ca un război pe două fronturi, nu vom avea nici resurse și nici puteri pentru a fortifica ambele părți si în final vom pierde. Suntem unici în felul nostru de a fi, vom câștiga mai mult lucrând la perfecționarea sufletului nostru decât la crearea unor măști…

Câteva cuvinte despre fericire...

Cine oare nu vrea să-și petreacă viața într-un colț de rai pe care fără îndoială să-l poată numi casă, cu o persoană dragă alături care și peste mulți ani îi va fi la fel de interesantă și enigmatică ca și în prima zi când a întâlnit-o? 
Cine a spus că fericirea constă în bani și avere? Unii pot fi mai fericiți neavând nimic și în același timp având totul pe când alții având totul de fapt nu au nimic.  Sensul vieții îl construim noi ca oamenii prin tot ce facem, pe parcursul existenței noastre pe această lume noi ne construim un scop pentru care trăim.  Mii milă de oamenii a căror scop în viață este limitat la bani, haine, distracție, serviciu, învățătură ș.a.m.d aceștia devin sclavii propriilor taboo-uri, sunt la fel ca drogații sau alcoolici limitându-se  la satisfacerea necesităților timpurii. Cineva deștept spune: „Banii nu se strâng, nu se adună și nici nu se fac - banii se capătă…”, parafrazând aceste cuvinte pot spune: scopul banilor este de a lucra pentru noi și nicidecum nu invers.
Pe această notă meditativă propun să ne uităm în urmă, poate că tot ce atât de mult căutăm de fapt avem lângă noi? Poate ar fi cu mult mai bine să întoarcem privirea în urmă și să analizăm cu strictețe ceea ce avem? Uneori mergând înainte fără a întoarce o privire în urmă putem pierde aceea bază care ne ține drumul vieții. Dacă avem ce pierde, avem și pentru ce trăi trebuie doar să ne uităm împrejur și să ne întrebăm : „Oare numărul valutei din buzunar este scopul nostru suprem în viață?”     


7 noiembrie 2013

De la coada vacii la Vilnius

Spre Vilnius
Recent Piața Marii Adunări Naționale a fost spurcată cu o altă adunare care nici pe departe nu mai este una națională cum încearcă să ne convingă cei de sus și din alte părți. Dacă în anii 90 părinții noștri cereau independență, limbă și drept la autodeterminare ce au cerut oamenii din piață pe 3 noiembrie? Dacă în anii 90 în piață răsunau cântecele lui Ion și Doina ce cântece au răsunat acum? Culmea a fost când dansau hora în PMAN și în același timp strigau vrem în Europa, vrem în Europa … .  Adunarea de pe data de 3 noiembrie a demonstrat cât de retardați suntem la capitolul ”viață”.  Sunt ferm convins că mai mult de jumătate dintre cei care erau prezenți la miting nici nu știau pentru ce au venit, sau cel puțin știau dar au fost aduși cu forța, pentru nimeni nu e secret acest lucru. Resursele statului pot fi folosite din plin pentru a face valuri în agonie când toate promisiunile post electorale sau dus de râpă…  Una pot spune cu pieptul deschis, dracii care stau acum la guvernare și în spatele acesteia fac tot ce le sta în puteri pentru ași păstra poziția pe care o au, asemenea unei caracatițe care și-a prins jertfa. Cel mai mare minus al neamului nostru este încrederea oarbă și spiritul de oaie, cu părere de rău suntem foarte ușor manipulați și acest lucru se datorează faptului că noi pur și simplu nu rem să vedem mai departe de ograda noastră. Noi tot încă mai credem în politicieni care de mai bine de 20 de ani ne mint cu lapte și miere și ne poartă de la o promisiune la altă.  

3 noiembrie 2013

Octagon Team la Odessa.

Mereu am încercat să mă perfecționez, în tot ce fac și acest lucru mă stimulează să merg înainte.
Ieri ziua a început cu sunetul deșteptătorului la 05:45 și un drum foarte lung spre Odessa cu colegii de club sau mai bine zis frații de luptă. Circa patru ore am mers spre orașul legendar de pe malul Mării Negre ca să participăm la Turneul ADCC al Ucrainei de Sud. Cum am călcat pe pământul ”odisit” am simțit un vânt sărat care venea dinspre mare, toate ideile și gândurile pe care le aveam în cap se focusau doar pe una – „cum va fi când voi ieși pe tatami”. Eram 23 de sportivi din clubul Octagon care am venit să cucerim Odessa, fiecare aștepta ceva de la această competiție, aveam ca scop să ne impunem ca cineva. La 11 am ajuns la complexul sportiv de Judo și Sambo ”Kodokan” unde urma să aibă loc competiția. Chiar dacă eram încrezut că am ținut greutatea, aveam careva dubii, mă temeam ca nu cumva să depășesc limită cu vreo 400-500 de grame și să mă arunce în altă categorie. Totul a mers ca pe unt, la vre-o 12 ne-am cântărit și ne-am înscris în listă. După asta toți ca unul au început să scoată de prin genți ce aveau pregătit de acasă, cine și ce avea, tocmagi, tartine, pateuri, bătute, biscuiți și așa mai departe, toți omorau foamea înainte de luptă. 

După, a început așteptarea … ea omoară cel mai mult, te epuizează și te înduplecă spre nesiguranță. De la ora 12 când neam cântărit până la vreo 4 am așteptat să înceapă luptele, în fiecare colț al complexului ”Kodocan” din ce în ce se adunau tot mai mulți sportivi . Toți erau la limită, ne încălzeam ușurel și așteptam să ne vie rândul. Eugen Petrachi, antrenorul nostru ne susținea moral și acest lucru e cel mai important când ești la o competiție. A fost prima mea competiție pe grappling și tot mai des încercam să-mi controlez emoțiile care cât pe ce să explodeze. Noroc de antrenorul și prietenul meu Eugen Petrache care m-a susținut cum știe el mai bine.  În jurul orei 17:00 a început competiția, primul din echipa de băieți am ieșit eu cu un hahol. Datorită faptului că spiritul de echipă era puternic și toți m-au susținut am reușit să termit prima mea lupta foarte repede print-un ”darce choke”.
Darce choke, prima luptă.
 Mai departe echipa Octagon a făcut ce știa, și ce au învățat la antrenamente. Practic toți băieții dar și fetele care au participat la aceasta competiție sportivă de luptă sau prezentat foarte bine și a ținut cu demnitate tricolorul pe podium. Peste vreo oră am mai avut lupta finală și acolo am reușit să iarăși să înving prin submission. Careva sa prezentat mai bine care mai puțin bine însă am ținut tricolorul la nivel și am arătat la ucraineni și la georgienii prezenți la competiția că și pe acest petic de pământ există luptători buni.  
Aur pentru Moldova, aur pentru mine, aur pentru Octagon.
Octagon Team

18 octombrie 2013

Nimic nu e întâmplător - partea I

Poate uneori sunt debil - poate nu înțeleg foarte multe lucruri elementare și simple, însă ceea ce am constatat ultima perioadă mă duce tot mai mult la gândul că de fapt majoritatea lucrurilor care ne înconjoară sunt  pentru a ne îndupleca la lene și ne transformă involuntar în legume. Ca exemplu facebook-ul, această rețea de socializare ne distruge nu prin faptul că promovează careva valori false sau că provoacă dependență psihică ci prin ceea că ne ia o cantitatea impunătoare de timp. Mulți nu observă asta, alții nici nu vreau să o facă, este un timp nou de virus mai puternic prin simplul fapt că e plăcut.
În viață cel mai important e timpul, folosirea eficientă a acestuia ne transformă din prosti în deștepți, din săraci în bogați, din nimeni în cineva. Timpul este unicul cartuș pe care îl avem în arma vieții, dacă nu știm cum eficient să-l folosim vom muri fără să tragem vreodată.
Suntem învățați să prețuim ceea ce nu ne aparține, să ne mulțumim cu ce avem și să ne conformăm regulilor existente.  
Cât de mult nu am vrea noi sa fim individuali totuși trăim într-o societate unde mergem după rigori impuse de nu știu cine… . Ne naștem, plecăm la grădiniță, școala, universitatea, lucru și mai apoi murim.  Totul pare a fi normal,  însă de fapt suntem piese de schimb într-un mecanism mare care este condus de alte valori decât celea care ni se impun nouă. Robia mereu a exista și va exista, sclavia de odinioară sa transformat în una cu mult mai cruntă unde nici ”nu știi” cine e stăpânul (Toată viața lucrezi ca pentru tine pentru cineva). Totuși mă bucură faptul că sunt oameni care gândesc și văd cât lumea mai altfel decât ceilalți, voi spera mereu că în curând la viață se vor trezi cu mult mai mulți.

Nimic nu e întâmplător…   

15 octombrie 2013

De ce înjură moldovenii?

Trăim într-un mediu stresant, în care există necesitatea practică de a înjura sau, cel puțin, acest lucru este inevitabil. Înjurăturile au o diversitate și o variație extrem de mare, fiecare comunitate, pe parcursul existenței sale, creându-și propriul bagaj de înjurături și blesteme. În rândul moldovenilor înjură toți - preoți, polițiști, medici, politicieni și chiar profesori - diferența limitându-se doar la contextul în care se înjură și la gradul de autocenzură pe care și-l impun.

Originea înjurăturii

Obiceiul de a înjura își are rădăcini profunde. Prima atestare documentară a injurii românești o face mitropolitul de București, Antim Ivireanul, „În Duminica Vameșului, cuvânt de învățătură”, în a doua jumătate a secolului XVII, unde aduce o replică prostului obicei. Psihologii explică proveniența înjurăturii simplu – oamenilor nu le ajung cuvinte pentru a se exprima sau pur și simplu vor să adauge colorit lexicului pe care îl au. „Înjurătura este un factor uman, care a existat în toate societățile și în toate timpurile.

Chișinău - oraș răpănos.

Așa ne văd demnitarii ...
  Ca să nu fac excepție am ales și eu de ziua celui mai ”verde și frumos” oraș din Europa să fac o călătorie în centru. Tot ca după carte ”frigărui, bere , vin , flori, cântece …” . . Ne-am deprins noi să bem de hram, paște, anul nou … și din păcate în asta este ceva care ne definește în ultima perioadă, dar totuși limită trebuie în tot ce creează o imagine complexă a societății. Când nu avem lucruri reale cu care să ne mândrim, ne mândrim cu faptul că bem și vomităm în stradă.
      Ce sa întâmplat ieri în capitală?  Mi-a fost greață – am scuipat și am plecat mai departe. De ziua orașului pe care în ultima perioadă tot ținem să-l numim european ieri a fost un eveniment care nici pe departe nu mirosea a sărbătoare. Gândesc că toți care ați fost în centru ați observat despre ce este vorba sau cel puțin vă dați bine seama . Ieri în centrul Moldovei a fost o mizere totală. Interesant unde au fost organizatorii seara? Eu cred că sau odihnit la vre-un restaurant cu muzică vie – doar e hramul, nu mai stau ei cu toată ”șobla”.  Mai toți dau vina pe societatea noastră stricată, pe oamenii noștri inculți și pe starea de spirit care predomină în R. Moldova în ultimii 20 de ani – poate undeva au dreptate. Eu cred că până la urmă totuși vina nu aparține oamenilor ci primăriei care nu a putut organiza o sărbătoare pentru oamenii noștri. Normal este că la organizarea unei sărbători să ții cont de oamenii care vor participa la aceasta. Orice sărbătoare se organizează în strictă concordanță cu nivelul de cultură a oamenilor cărora le este destinată aceasta. Azi când mă gândeam la evenimentul de ieri nu mă puteam decide, am fost la hram sau la piața centrală. Am avut impresia că sărbătoarea din centrul orașului sa transformat într-o împinsătură a produselor autohtone. Fiecare venea cu ce are … vin, bere, frigărui, haine, baloane, bomboane, pâine, flori, rechizite școlare, lapte și așa mai departe.  Hramul orașului a fost prost din simplul motiv că inițial nu a fost organizat ca o sărbătoare unde oamenii să se poată odihni.  Dacă am ajuns în ipostaza în care și demnitarii de stat ne văd pe noi ca pe niște animale la care distracția se limitează doar la bere, vin și frigărui mii milă de noi.  

Hramul a fost o mizerie, de fapt ca toate sărbătorile organizate de stat : mizerie, mizerie și încă odată mizerie 
Mai jos un micro reportaj foto:

10 octombrie 2013

Nu mă desolidarizez de eroii neamului meu!

  Trecutul mereu a avut o importanță deosebită pentru mine, familia mea din generație în generația a transmis dragostea și respectul pentru cei care au generat existența noastră ca neam și ca oameni. Dintre toate personalitățile marcante din trecutul nostru, pentru mine o remarcă deosebită o are Mareșalul României, Ion Antonescu. Chiar dacă propaganda sovietică și cea a „prietenilor săi” la discreditat în fața Europei ca fiind criminal de război, cei care mai au cap pe umeri și sânge strămoșesc în vene știu ce semnificație a avut acest erou pentru întregul nostru neam. Până în ultimele momente a vieții sale Antonescu a fost fața onoarei și demnității noastre naționale. Păcat că în fruntea  românilor adesea vin șobolani, Antonescu a fost trădat de ce cu care era solidar – păcat. Faptul că el a rămas devotat alianței cu Germania demonstrează încă odată demnitatea și onoarea sa ca soldat și ca conducător al statului Român. El a ridicat România din genunchii corupției și a dictaturii prostești, el a  fost unul dintre puținii români care au luptat pentru România și a cărui fapte au fost ireversibile.
  E greșit să vorbesc despre Antonescu fără a specifica că sunt naționalist pentru care dreptul sângelui și cel istoric au o greutate mai mare decât legile impuse de oaspeți infiltrați în toate structurile sociale.  Îl respect și nici stratul gros de minciună sub care a fost disimulată personalitatea lui Antonescu nu a reușit să mă detașeze de el.
  Nu am nevoie de lecții de istorie, mai ales de la cei care nu o cunosc. Trăim într-o perioadă în care toate accentele se pun pe materialism, mă bucur că am în mine grăuntele care  ține și la valoarea spirituală – mă bucur. Sunt mândru de sângele meu, de culoare mea și de neamul meu – acum am ajuns să fiu dator și eu să pun o cărămidă în istoria strămoșilor meu.
E lupta mea și unul dintre cei care m-a făcut să m-a gândesc mai mult, chiar dacă nu a fost contemporanul meu este Mareșalul, Ion Antonescu.

4 octombrie 2013

Democrație cu ”prasloicî” de corupție, cumătrism și dibilism.

Din zi în zi tot mai mult observ că ceea ce nu ajunge oamenilor noștri cel mai mult este disciplina. Așa zisa democrație pe care o avem astăzi nu este alt ceva decât un mecanism bine gândit prin care în cel mai obraznic mod se jupește Moldova de bani și de valori.
În așa context politic, social și economic ca la un om care mai are cap pe umeri, îmi vine o simplă întrebare: La ce bun mai numim noi țara asta democratică cînd elementele cheie din aceasta sunt antidemocratice și putrede de corupție?  (Mii greață…)
Tot meditând pe această temă tâmpită am ajuns la o concluzie care cel puțin vine în concordanță cu ceea ce am observat eu că se petrece la noi în ultima perioadă. Oamenilor noștri le convine actuala orânduire pe care o avem în țară, corupția, cumătrizmul și metodele întortocheate de înconjurare a legilor. 
Oare nu e bine să te angajezi la un serviciu bine plătit chiar dacă ești „prost ca propca” dar ai cunoscuți care te pot băga acolo?
 Oare nu e bine să te faci cu diplomă de licență dacă ai un ban?
 Oare nu e bine să conduci o mașină mai bună pe care să plătești mai puțin dacă ai cunoscuți la vamă? 
Oare nu e bine să nu achiți serviciile comunale dacă ai cunoscuți la ”Apa-Canal” sau ”Moldova-Gaz”?
Toți fac așa, sau cel puțin au cunoscuți care fac– și e bine! E bine pentru că suntem tâmpiți și nu vedem mai departe decât după propriul nas. Așa rămânem să mâncăm de sub noi fărâmituri atunci când cineva înfulecă bunul nostru comun de pe talgerul întins tot de noi. Toți vrem să fie altfel, să trăim într-o țară în care să domine dreptatea și egalitatea însă nu facem nimic pentru asta. Poate din simplul motiv că nu putem face nimic, poate că nu vrem, însă trebuie să fim conștienți de faptul că așa ceva nu trebuie să mai continue, e anormal.

Mi sau întipărit în gând niște vorbe puternice pe care le-a spus un prieten: trebuie disciplină! Avem un popor nu din cel mai deștept și nici din cel mai muncitor – lumea în care trăim e un merit al nostru comun. Deci, nu merităm noi să trăim mai bine, pentru că tot umblăm cu fofârlica și nu muncim, nu învățăm, nu facem minimumul necesar pentru a ne deosibi de vreun oarecare trib barbar din Africa. 

27 septembrie 2013

Rîsule nu fă spumă la gură!

Nu prea are rost să vorbesc despre șoferii de rutieră, dar trebuie... nu demult un prieten mi-a povestit cum un șofer de marșutkă la replica unei fete de a merge mai încet ia răspuns „rîsule nu fă spumă la gură ...” - amuzament cu o doză fatală de handicap.
Sigur în orice domeniu se găsesc oameni normali și mai puţini normali, societatea moldovenească însă este de acord cu faptul că în rîndurile şoferilor de rutieră procentul de oameni cu dizabilitati psihice este mai mare decît la celelalte. Nu? Înţeleg că aceștea au un lucru mai foarte tulburător și undeva trebuie să își verse emoţiile, dar totuşi nu trebuie să uite că în rîndurile oamenilor noştri mai sunt și din cei ”cu bașnea busă” care pentru așa vorbe liber îi încasează doi pumni în gură(în cel mai bun caz).  
Așa că prietenilor, din toate domeniile posibile  jurnaliști, primari, taximetriști, medici, chelneri, profesori și așa mai departe să știți, înainte de a trimite pe cineva, gîndiți-vă, pentu că ''de atâta lup prinde a mușca și oaia''. 
Iubesc și eu să ofensez pe cineva, de foarte multe ori pe nedrept și anume în momentele în care văd acest lucru dintr-o parte îmi dau seama că e o treabă de căcat care nici pe departe nu miroase a bine. 
 Deci oameni - hai să fim oameni. 

25 septembrie 2013

PEREDOZ SENTIMENTAL


Despre fete: 
În ceea ce priveşte genul feminin societatea noastră nu reprezintă o excepţie și fără dor și poate la noi poți întîlni fel de fel (bunătățuri)de fete, care se divizează în mai multe categorii atît din aspect intelectual cît și fizic.
Nu sunt Casanova timpului prezent dar totuși din ceea ce am întînit eu prin satele și orașele Moldovei am reușit să-mi fac o atitudine și o părere despre fetele noastre.  
Am auzit foarte mulți pațanași care clasifica fetele în mai multe categorii, eu le delimitez doar în trei. 
1. Proastă ,răpănoasă și urîtă.
2. Proastă dar totuși frumoasă. 
3. Fată bună. 
Nu am nici timp, nici dorință să vorbec despre fiecare în parte, ar fi un dibilism. Nu are rost să vorbesc despre animalele din prima categorie pentru că e banal să discuți despre curve. Acestea au un caracter deoarece chiair și cu glod sub unghii se cred modele.
Descrierea la cea dea doua categorie o pot parafraza într-un sigur enunț : Nu toți au noroc în viață.
 Mai sunt fete pe acest pămât ,chiar și la noi în țară care au acel grăunte fermecător care provoacă bărbații la dependență psihică. Mă bucur că întilnesc foarte multe fete care au personalitate, frumusețe, și minte.  Cu aceste fete poți împărți placut o ceașcă de cafea și nu numai deoarece ai să ai despre ce corbi, cel puțin :) .  Deci pațanașî dacă alegeți să faceți o călătorie prin oraș pentru a găsi o fată bună, uitați-vă mai bine prin jur că sunt multe. 

24 septembrie 2013

Nu fi pitușock!

 Băi popor de la o bucată de timp pe străzile gri și murdare a Chişinăului văd o droaie de mutre care mă provoacă instantaneu să borăsc cînd îmi dau seama că de fapt sunt băieți! Istoria contemporană a ajuns într-un punct culminat în care diferența între genuri rămîne a fi comparabilă numai mai jos de buric.
 Oare am ajuns noi astăzi să învăţăm bărbăţie de la cei care îşi dau fața cu ten si își barbieresc picioarele?
peste cîţiva zeci de ani vor mai fi bărbaţii care să își poată apăra familia? - sau vom avea numai slăbănogi cu cameră care se sperie de propria umbră și la orice colț răcnesc „polițiaaaaa” ? 
 Cît de mult nu ar exista tendința contemporană de a egala bărbatul și femeia sunt foarte multe condiții în care  bărbatul trebuie să fie bărbat pentru că așa trebuie ... 

23 septembrie 2013

Despre viață de la balconul a 5-lea.

În viață fiecărui om sunt momente mai productive și mai puțin productive. Pentru mine săptămâna aceasta a început pe o notă foarte goală care mă înduplecă să nu fac nimic și în totalitate să irosesc timpul înzădar. Blogul este ca o agendă în care mereu îmi notez ideile și gîndurile utile care apar, acum a venit momentul în care nu știu despre ce să mai scriu, săptămîna aceasta ma epuizat moral. Acuma e nevoie doar de ceai negru o melodie ușoară și un somn cît mai lung pentru că mîine situația să se schimbe spre bine. Somnul și odihna mă face mai productiv dar și mai leneș... pentru mine anul universitar parcă încă nu sar fi început, am rămas tot pe acea notă de repaus de astă vară.
Timpul este lucrul cel mai de preț  pe care îl are omul, păcat că sunt momente în care îl irosesc fără să-mi dau seama de cît de prețios este.
 Rămîn la momentul în care sper că totul pe viitor se va aranja în ordinea cea mai favorabilă pentru mine, și plec să-mi sorbesc ceaiul care se răcește ...

9 septembrie 2013

Interviu cu Alexei Strechie.

Luptătorul de numai 20 de ani, Alexei Strechie este primul moldovean care a participat la cel mai prestigios campionat de Jiu-Jiutsu Brazilian (BJJ) - Abu-Dhabi World Pro 2013, care a avut loc în Dubai.  
Mai mult, sportivul a obținut medalia de argint și este unicul moldovean care a participat vreodată la competiții BJJ de așa rang. 
- Mulți nici nu știu ce reprezintă Jiu Jitsu Brazilian. Tu cum ai ajuns să îndrăgești acest sport?
- Jiu Jitsu este un sport bazat pe logică, răbdare și tehnici care te ajută să câștigi dacă știi cum să pui corect în aplicare ceea ce înveți la antrenamente. Înainte să fac BJJ am practicat combat sambo, dar și acolo preferam lupta la sol, așa că am ales BJJ-ul. Acest sport îmi este mai aproape de suflet, mă reprezintă și este cu mult mai frumos decât altele. Consider că pe viitor, dacă voi alege să fac lupte mixte, practica mea în BJJ va fi foarte bună.
- Cum ai ajuns să participi la „Abu-Dhabi Jiu-Jitsu World Pro 2013”, cel mai prestigios campionat de BJJ?
- Am participat la câteva turnee internaționale la care am luat locuri premiante. Nu am avut concurență mare și am vrut să particip la competițiile cu un nivel mai avansat, cum sunt cele de la Dubai. Pentru a ajunge acolo am fost la preliminarii în România, am intrat pe podium în categoria mea de greutate și am câștigat open-ul (categorie liberă de greutate).
- Ești mulțumit de evoluția ta? Care este gradul de pregătire a sportivilor moldoveni în comparație cu cei străini?
- Am avut patru lupte și nu pot spune că luptele au fost mai grele decât la alte competiții. Psihologic a fost mult mai complicat, multă așteptare, multă răbdare și mult stres. Acolo oamenii au o altă mentalitate în luptă, și se vede asta. Ei sunt mai calmi și mai calculați.
Desigur că luptătorii de acolo sunt mai avansați decât ai noștri. La noi acest sport de abia se dezvoltă, mai mult, sportivii buni de la noi nu au adversari în categoria lor și acest lucru stopează dezvoltarea lor. Acolo posibilitatea de dezvoltare e mai mare, sunt adversari de sparring și mai multe competiții naționale organizate care îi impulsionează să crească. Plus la toate, acolo sportul, spre deosebire de R. Moldova, este apreciat și se plătește foarte bine. 
- Cât timp te-ai pregătit pentru a ajunge în Dubai și ce sfaturi le poți da tinerilor luptători?
- Pentru campionat m-am pregătit intens două luni. Din păcate, am ținut o dietă incorectă și am slăbit mai multe kilograme decât trebuia. Dimineața la 5 făceam cros, mai apoi îmi îmbunătățeam aruncările la judo și seara făceam BJJ. Un sfat pentru tinerii noștri sportivi este să facă antrenamente cât mai des și să consulte medicul înainte de a face orice schimbare în alimentație.
- Cu ce gânduri te-ai întors?
- Campionatul din Dubai m-a făcut să înțeleg că mai am încă mult de muncit. Acolo am văzut bărbați de 35 de ani care luptau și o făceam bine. În timp ce mulți de la noi consideră că sport de performanță se poate de făcut doar până la 23-24, în alte țări, sportivii arată rezultate bune și la 40 de ani. Campionatul de BJJ m-a făcut să realizez că sunt de abia la începutul carierei mele sportive.
- Consideri că avem în țară oportunități de dezvoltare a sportului?
- Chiar dacă am luat argintul la cel mai prestigios campionat de BJJ din lume statul nostru nu a avut nicio reacție, nu am primit niciun sunet, mass-media s-a interesant puțin de performanța mea, în rest nimic. În Moldova sunt foarte mulți băieți cu potențial care pot face treabă bună în sport, dar nu au nicio motivație din partea statului. Sunt cazuri când sportivii arată rezultate bune, dar înșiși antrenorii îi folosesc pentru a-și umple propriul buzunar. Din aceste motive, mulți sportivi lasă sportul de performanță în momentul când sunt foarte buni. Dacă în străinătate, luptătorii au bani și recunoștință din partea statului, la noi lucrurile sunt invers.
- Ce planuri de viitor ai ?
- Acum am o propunere de a merge la campionatul Europei de BJJ însă de data aceasta din partea României. Vreau să demonstrez că și în Moldova există tineri cu perspectivă care pot face față lucrurilor chiar dacă nu au potențial de dezvoltare acasă. În timpul cel mai apropiat vreau să plec peste hotare ca să mă perfecționez la nivel tehnic și psihologic, mai apoi vreau să revin în țară pentru a educa o generație nouă de sportivi.
de Vlad Țurcanu pentru Timpul.

27 august 2013

„Memoria”, unicul muzeu al ostașului român din Basarabia.

În satul Vărvăreuca, situat la mai puțin de un kilometru distanță de orașul Florești, l-am vizitat pe Victor Țâbrigan, omul care și-a transformat casa într-un muzeu închinat ostașilor români, căzuți pe câmpul de luptă pentru întregirea țării. 
În anul 2000, muzeul a luat naștere în Casa de cultură din centrul localității. Însă, după mai multe conflicte cu consiliul local din cauza denumirii și vectorului românesc, în 2004 Victor mută toate exponatele de acolo în casa unde locuiește, iar cu timpul o reamenajează într-un adevărat muzeu. „Mi-am făcut din casă un muzeu și mi-am luat meseria în serios, deoarece știam că de aici nimeni n-o să mă mai alunge”, spune Victor Țâbrigan. 
Înregistrat în R. Moldova și România, Muzeul „Memoria”, unicul de acest gen pe întreg spațiul românesc, în fiecare an adună musafiri din întreaga Europă și este întreținut în totalitate de fondatorul său. Muzeul are trei compartimente: istorie, etnografie și unul dedicat ostașilor români, căzuți în Primul și al Doilea Război Mondial. Fiecare compartiment are sute de exponate, cu propria istorie și identitate. În casa-muzeu pot fi admirate de la cioburi de vase din epoca bronzului până la mitraliere și săbii din cele două războaie mondiale. La fel, în Muzeul „Memoria” este expus tricolorul de la „Podul de Flori” din 1990, oferit de delegația orașului Iași, ordinul personal al generalului Marin Dragnea și o întreagă colecție de baionete și muniții din timpul Primului și celui de al Doilea Război Mondial. „Toate exponatele le-am adunat timp de mai bine de zece ani, iar foarte multe dintre ele au fost donate de către consăteni. Mai colaborez cu Muzeul Militar din București, Muzeul din Baia Mare și cel din Zalău”, mărturisește Victor Țâbrigan, în timp ce arată decorațiile muzeului.
Mai mult, acum șase ani, în curtea casei sale a instalat o troiță maramureșeană, închinată celor 360 de ostași români căzuți la 13-14 iulie 1941, în zona localităților Florești, Ghindești și Vărvăreuca, pe postament fiind înscrise numele celor 14 ostași, din diviziile 8 și 13 infanterie, care au căzut pe înălțimea Bortoasa, comuna Vărvăreuca. Sub patronajul muzeului se află, de asemenea, monumentul „Fântâna Eroilor”, situat la 6 km de localitate. Deși aceasta a fost săpată de către ostașii armatei române în anii `40 ai secolului trecut, până în prezent potolește setea celor care aleg să călătorească prin acele locuri.
Dacă cineva susținea că în secolul XXI nu au mai rămas oameni care să ducă istoria generațiilor trecute, Victor Țâbrigan demonstrează contrariul. De fiecare dată când cineva îi calcă pragul casei sale este foarte bucuros să primească vizitatorii și să le țină o lecție de istorie sau să le cânte piese patriotice din instrumentele care ne identifică drept o națiune românească. 
Un articol de: Vlad Țurcanu, stagiar la  TIMPUL DE DIMINEAŢĂ