Minciuni într-o țară de adevăr!

 Să ne plângem pe soartă este banal, mai ales în situația în care ne plângem pe lucruri și fapte care puteau fi evitate dacă holbam ochii la timp. Prea mult pierdem în goana după valori care de fapt nu există și sunt niște granițe mentale care ne țin mai bine sub control decât orice jandarm.   

De ce ne plângem pe politician că fură, dacă înainte de alegeri știam că este om care are năravul de a pune mâna pe lucru străin?

De ce ne plângem pe judecător că este corupt dacă noi singur mai ieri alergam la el cu curcanul când cumătru a fost prins că fura de la fermă?

De ce ne plângem pe jurnalist că e vândut politic dacă singur când a venit timpul să zici adevărul te-ai dat cu curul la gard?

De ce te plângi pe șofer atunci când ești pieton și te plângi pe pieton atunci când ești șofer?

De ce te plângi pe medic că este incompetent și nu respectă jurământul lui Hippocrate când singur l-ai băgat pe fiul tău cu mită la medicină pentru că avei blat acolo?

De ce te plângi pe polițist că e dobitoc pe când singur cu o săptămâna în urmă te plimbai beat și drogat cu prietenul tău care este polițist de sector?

Omul nostru vrea că lumea în jur să se schimbe spre bine pe când el să rămână tot așa, mai bine zis să-și poată continua activitatea tot atât de productiv ca și în trecut dar dacă va fi cazul și mai bine.  

Ne plângem pe lucrurile care depind de noi și prin aceasta arătăm cât de proști și naivi suntem.  Mereu căutăm modelul societății în care vrem să trăim undeva departe, unii îl caută în Occident alții la Moscova însă nici unii nici alții nu înțelegem că de fapt noi ar fi trebuit să fim cei a cărui model ar demn de urmat. Pilda pe care ar trebui să o învățăm noi este foarte simplă ”trăiește ca om și vei trăi ca om!”.