Mii scârbă să văd
în ce se transformă această țară, a fost și ea cândva o gură de rai - ce păcat
că sa pierdut...
Astăzi
ea este rezultatul indeciderei multor oamenii care de fapt iau dorit un alt
viitor, dar au stat prea mult cu mâinile în jos în așteptarea cuiva care va
aprinde lumina într-o cameră încuiată din interior. Văd doar umbra generației 90, cei care primii sau ridicat
ca brazii astăzi sau îndoiat, puțini au rămas dintre cei cu conștiința curată. Singuri ne-am lipsit de posibilitatea de a
evada din lumea pe care am construito incorect. Realitatea este crudă atunci
când vezi atât de mulți oameni luminați duși pe eșafod, legați la mâini de o masă
de carne și oase fără pic de cenușiu deasupra umerilor care aplaudă și rag
cerând sânge. Este atât de trist când
ești atât de aproape cu sufletul de o țară dar în același timp așa de departe
de oamenii care o reprezintă. Văd tone
de idei, gânduri și ambiții care în fiecare zi părăsesc ,fără de a arunca o
privire înapoi, această țară, atât de mult iubită... Prieteni verișori și frați
pleacă de aici în fiecare orp, pleacă nu din cauza antipatiei față de locurile
unde au crescut ci din cauza amalgamului de proști care am umplut toate
domeniile care formează imaginea acestui stat în prezent. Cum poate avea cineva
respect față de noi, dacă noi înșiși nu ne respectăm și acceptăm un
comportament mizerabil al tuturor față de noi și de cultura noastră.
Oare cât timp va
trăi această țară mută, surdă și chioară? Istoria mereu oferă hudițe care duc
de pe un drum pe altul. Noi neam lipsit de posibilitatea de a avea un mănunchi
puternic de oamenii a căror decizii ne-ar favoriza așa că hudițele pe cale ni
le întinde soarta nu le observăm și de fiecare dată mergem ca oile pe același traseu
ce duce necondiționat spre stână . Aici nu vorbesc numai despre clasa politică
pe care niciodată nu am avut-o, dar de întreaga noastră societate lipsită de
coloană vertebrală în care fiecare organ lucrează așa cum îl taie capul fără a
aveau un simț și o atitudine comună. Țara se formează în jurul unor scopuri care
devin comune pentru majoritatea populației, aceste scopuri trebuie să fie
înrădăcinate în conștiința fiecărui om care simte că e parte a acestui neam,
iar noi cei care suntem prezenți ar trebui să creăm numai condițiile de
îndeplinire a acestora. Pe lângă viața care o ducem, anturajul nostru de oameni
și atitudinea noastră față de ceea ce se întâmplă împrejur mai trebuie să
căpătăm ceea ce nu am avut niciodată, simțul de asociere cu neamul nostru așa
cum îl au rușii, germanii englezii și toți care vor să se impună. Ați impune
cultura la tine acasă este o datorie lăsată din neam în neam care se tinde
secole, cine vom fi noi dacă vom neglija și asta?
Păcat
că am ajuns să avem o țară mizerabilă, nu-i greu să recunoști asta, îi mai greu
să capeți respectul cuiva față de ea. Avem o cultură unică un neam ce se întinde pe
mai bine de 300 000 de km2, o istorie de luat exemplu dar stăm singuri pe vârf
de deal asemenea păstorului lui Druță, așteptăm cu nepăsare și ciudată smerenie
ziua în care cineva ne va pocni cu toporul în moalele capului. Realitatea
noastră pe cât e de mizerabilă tot pe-atât e și de tristă, mă tem că va veni
momentul când toți va trebui să recunoaștem că de fapt nu suntem noi stăpâni pe
acest pământ dulce și bogat unde de-a lungul veacurilor au fost înmormântați
străbunii noștri. Sunt prea romantic când vorbesc de Țară, prefer să plutesc
prin nori creați de amintiri decât să mă izbesc de peretele construit de-a
lungul orizontului de contemporanii noștri.
Am impresia că mă
aflu într-un abator unde fiecare cumpără organele acestei țări după buzunar,
cine are mai mult ia inima și plămânii, alții iau capul, iar nouă ne rămân doar
copitele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu